Noi

(Un singur lucru dacă aș fi în stare să fac știu că ar schimba tot, dar mă tem că nu pot să învăț asta: să fiu eu.)

– Eu nu sunt mama copilului meu. Înțeleg că l-am născut, vă cred când îmi spuneți asta, dar eu nu sunt mama copilului meu!

– Haideți s-o luăm treptat. Care este ultimul lucru pe care vi-l amintiți?

– Eram în pat cu Tudor, făceam sex. Nu ne iubeam, adică din partea mea nu era nimic, doar amuzament așa, în lipsă de altceva și de altcineva, de-asta nu pot să cred că acum sunt soția lui. Deci, eram în pat, acasă la el, unde înțeleg că locuim și acum, în apartamentul ăla împuțit de două camere din Drumul Taberei, și era seară și ne prosteam. Nu mai știu cât era ceasul, dar era întuneric afară, era vară, deci foarte cald, iar eu îl tot băteam la cap să stăm cu geamul deschis, că simțeam că mor de nădușeală. Știți, eu transpir foarte mult când… Așa, și eram noi doi goi acolo și Tudor tot vorbea în timp ce se chinuia să mă satisfacă, el vorbește mereu, non-stop vorbește, de mă căpiază, de-asta nu-mi place de el. Și atunci îmi tot zicea că să închidem geamul că ne aud vecinii când facem sex, că vezi Doamne, el este foarte pudic așa… la prima vedere, dar dacă ați ști ce-i place lui să facă cu femeile… Deci țin minte că i-am spus că vreau să schimbăm poziția, că nu se mai putea, nu simțeam nimic, el e cam nepriceput așa și nici prea dotat, din păcate… și atunci i-am spus că vreau să stau eu deasupra, iar el să mă țină de șolduri în timp ce…

– Nu e nevoie să intrăm în detalii, doamna Ștefania. Eu vreau doar să…

– Ba trebuie! Trebuie să intrăm, că exact atunci s-a rupt filmul.

– Adică?

– Adică din clipa aia eu n-am mai știut nimic, doar că mă pălise brusc o durere cumplită de cap. Îmi venea să urlu de durere, iar el nu se mai oprea din vorbit, nu-i mai tăcea gura aia spurcată și tot bombănea ceva despre sânii mei, în timp ce mă sălta de șolduri și eu mă chinuiam acolo pe el să simt și eu ceva… și în clipa următoare m-am trezit întinsă în pat, iar el dormea lângă mine. Am crezut că adormisem și eu după partida aia jalnică, dar acum înțeleg că asta nu a fost acum câteva zile, ci acum 15 ani… De-asta spun că nu se poate să fiu soția lui Tudor. Eu nu mi-am dorit niciodată copii, urăsc puradeii, mă irită groaznic, mă scot din sărite cu toanele lor, iar acum voi îmi spuneți că am un copil cu Tudor. Cu Tudor?! Tot sper să fie doar un coșmar…, dar nu este, nu-i așa? Deci, eu m-am căsătorit cu un bărbat pe care nu-l iubesc și nu l-am iubit niciodată, pe care îl găsesc chiar respingător și plictisitor, am cu el un copil, sunt grasă ca o vacă și am renunțat la dieta mea vegană. Am 35 de ani, aproape 100 de kile, părul scurt și negru, eu, care îl purtam mereu blond și lung peste umeri, eu, care arătam ca un fotomodel!... Acum sunt obeză, prietenii – oameni pe care nu i-am văzut în viața mea, adică nu-mi aduc aminte să-i mai fi văzut vreodată, dar care au venit să mă viziteze aici la spital – îmi spun Fany, sunt pasionată de gastronomie, am pierdut vremea terminând o facultate și lucrez ca arhitect la firma unei arăboaice, eu, care să nu văd în ochi picior de negru, arăboi sau jidan! Eu, care visam să devin cântăreață, să cânt cu o trupă de rock, cu iubitul meu, Mihnea!... A doua zi urma să plec cu el, Tudor nu știe nimic probabil, urma să-l anunț eu în dimineața aia… deci Miky, Mihnea adică, mă întrebase dacă vreau să plec cu el, că aranjase ceva să meargă în Germania să cânte acolo… noi cântam împreună într-o trupă de rock și el îmi spunea mereu că am o voce ca a lui Gwen Stefani… ea este modelul meu! Vă place Gwen? Așa îmi ziceau mie prietenii… Gwen, nu Fany! Îl iubesc pe Mihnea, cu el vreau să rămân… Iar acum să accept că am pierdut toate astea, că 15 ani am trăit o viață care nu-mi aparține, care nu mă reprezintă, iar totul a început cu o simplă durere de cap?…

– Ați suferit atunci, acum 15 ani, un ușor anevrism, adică un vas de sânge de pe creier s-a dilatat și s-a spart, ducând la o mică hemoragie. Eu v-am tratat atunci, dar nu a fost ceva foarte grav, nu ar fi trebuit să existe urmări… totul părea normal, soțul a fost mereu foarte atent, i-am spus să vă urmărească evoluția… Iar acum ați suferit, luni noapte, un alt atac cerebral, ceva mai serios de data asta, dar cu tratament va fi în regulă, nu trebuie operat. Nu se explică amnezia, ar putea fi doar o simplă coincidență, așa că vom continua cu analizele, v-am spus deja. Aveți tensiunea foarte mare, de aici și aceste mici atacuri cerebrale, eu v-am dat un tratament acum 15 ani, la primul atac, soțul mi-a spus că ați urmat tratamentul și că tensiunea se reglase. Acum un an țin minte că ați venit la noi la un control, ați făcut și un RMN și totul era în regulă.

– Și eu acum ce fac? Cum pot să-mi reiau viața de dinainte? Îmi dați pastile ceva?

– Din păcate nu există pastile care să vă aducă înapoi amintirile, cei 15 ani pierduți. Trebuie să aveți răbdare și să discutați cu rudele, cu prietenii, poate vă ajută și dacă vă uitați la albume de familie, cu poze, diferite înregistrări video, poate… Voi fi sincer cu dumneavostră: este posibil ca memoria să vă revină peste câteva zile sau câțiva ani sau poate nu o să revină niciodată în totalitate. În medicină nimic nu este garantat, cu atât mai puțin în acest domeniu. Ce mă îngrijorează și mă uimește și mai mult este însă această schimbare de personalitate, de care spuneți. Ca și cum, timp de 15 ani, între cele două atacuri cerebrale, ați fi fost o cu totul altă persoană… Aș vrea să discutați puțin cu un prieten al meu, psihiatru, noi colaborăm foarte bine și, așa, sper să aflăm cât mai repede ce s-a întâmplat. O să discutăm mult și cu soțul dumneavoastră, ne poate da detalii importante. Și orice ați simți acum pentru el, nu uitați că vă este cea mai apropiată persoană și că el vă poate ajuta chiar mai mult ca noi, medicii, să vă recăpătați memoria.

******************************************************************

– Vă rog, luați loc, domnu’ Tudor! Vreau să vă relaxați, să vă simțiți cât mai bine aici, ca să putem sta frumos de vorbă… Vă dau o cafea, un ceai ceva? Nu? Nimic?… Nu vă faceți griji, găsim noi o explicație și o soluție pentru soția dumneavoastră. E drept că aceste cazuri sunt foarte rare, dar nu este nici primul, nici ultimul și, din experiență, vă spun că esențială este comunicarea: între voi doi, dar și între mine și doamna și între mine și dumneavoastră, de-asta spun că vom sta mult timp de vorbă și încet-încet ar trebui să căpătați încredere și să vă deschideți cât mai mult în fața mea. Înainte de toate… vă rog să-mi povestiți cât mai amănunțit posibil ce s-a întâmplat acum trei nopți. Este important să vă amintiți cât mai multe detalii, să știu tot, tot, ca și când aș fi fost acolo, în cameră cu voi.

         – Nu știu nici eu cât de multe o să-mi amintesc acum… sunt încă zăpăcit așa, vă dați seama, îmi cer iertare dacă nu o să fiu prea coerent. Nu mai țin minte cât era ceasul, dar era noapte și dormeam. Noi doi în dormitorul nostru, iar fetița noastră, Veronica, în camera ei, alături. Avem un apartament cu doar două camere și tocmai de-asta stabilisem cu Ștefania că ar fi bine să ne mutăm într-o casă mai mare, cu curte, la aer curat și verdeață. Am făcut amândoi credit la bancă, am cumpărat teren în comuna Roșu și am început acum câteva luni să construim casa visurilor noastre. Planul vilei l-a făcut chiar Fany, că ea este arhitect, dar va fi ceva destul de modest, cu doar patru camere și o mansardă frumoasă, nimic luxos așa, să nu vă închipuiți cine știe ce, că ne descurcăm destul de greu cu banii și acum avem și creditul ăsta pe 30 de ani… Așa… uite că am vorbit aiurea, ce mai contează acum planurile noastre cu noua casă? Deci… dormeam în apartamentul meu, adică al nostru, iar Veronicăi i-am spus mereu că, dacă se simte rău noaptea sau are nevoie de ceva, să ne strige, dar ea, copil – știți cum e! – nu prea ne-ascultă… așa că s-a ridicat singurică din pat în noaptea aia, să meargă la toaletă, iar pe coridor s-a întâlnit cu Fany care tocmai se trezise. Când a dat cu ochii de maică-sa, Vera i-a spus în șoaptă că vrea să facă pipi – mi-a povestit ea pe urmă, după ce și-a revenit din șoc, mititica… Atunci nevastă-mea, cum avea deja amnezie și era năucă, s-a speriat de fată, că nu o mai recunoștea, și a început să țipe ca apucată. Am sărit din pat, am aprins repede lumina și am încercat s-o calmez, să pricep și eu ce s-a întâmplat. Atunci Fany a dat cu ochii de oglinda de pe dulapul din cameră – noi avem o oglindă foarte mare pe ușa dulapului din dormitor, comandată special la dorința soției mele. Și când s-a văzut în oglindă, așa nemachiată, cu părul răvășit de somn și în furou, a început pur și simplu să urle și a urlat așa minute în șir, de nu mai știam ce să fac, vai de capul meu!… Vă dați seama… Iar fetița evident că a început să plângă… normal, că maică-sa tocmai strigase că ea n-are niciun copil, că ce dracului caută plodul ăla în casă… s-a speriat groaznic biata Vera, dar acum s-a calmat, că i-am explicat că mămica ei e bolnavă și de-asta se poartă așa, dar că se va face bine și totul va fi ca la început. Dar nu va mai fi niciodată așa, nu, domnule doctor?... Offf… și cam asta a fost în noaptea aceea. Am sunat la 112, să chem un medic s-o liniștească pe Fany și apoi am venit aici la spital, la colegul dumneavoastră, la domnul doctor Mircea Marinescu, la neurologie. Fany se plângea că o doare capul foarte rău și mi-am dat seama că a avut iar un anevrism din ăla… Știți, ea, de câteva săptămâni, cred că nu și-a mai luat tratamentul pentru tensiune și de-asta s-a întâmplat iar nenorocirea.

– Cum adică „credeți” că nu a mai luat tratamentul? Îl lua sau nu?

– Ea spunea că ia medicamentele, dar eu am văzut-o de câteva ori cum arunca în vasul de WC, băgate într-un şervețel, niște pastile și de-asta zic… Ea n-a vrut să recunoască, iar acum degeaba o mai întreb că oricum nu mai știe nimic din ce făcea atunci. Da… și vă dați seama, ce șoc a avut și ea, săraca, dacă nu-și amintește nimic din ultimii 15 ani… și cât de mult s-au schimbat toate, dar mai ales ea s-a schimbat. Acum este mai plinuță așa, ați văzut-o, dar arată bine, e foarte frumoasă, cea mai frumoasă femeie din lume… Mă credeți că de 15 ani de când suntem împreună eu nici măcar n-am întors capul pe stradă după altă femeie? Niciodată! Nu mă credeți, dar așa e… Atât de mult o iubesc, este viața mea și mi se rupe sufletul acum că ea nu mai știe aproape nimic din ce-a fost… E foarte frumoasă, dar când s-a văzut în oglindă așa mai grăsuță, cum e acum, s-a speriat, că ea înainte era foarte slabă și nu mânca mai nimic, cred că avea boala aia… anorexie parcă îi zice… numai salate mânca, nimic altceva, spunea că nu suportă la stomac altă hrană.

– Chiar aici am vrut să ajung… anevrismul și amnezia nu explică totuși schimbarea asta de personalitate a ei, care, din câte am înțeles din discuția cu domnul doctor Marinescu, ar fi început de fapt acum 15 ani, după prima hemoragie cerebrală. Ați observat atunci ceva ciudat, nefiresc în comportamentul ei?

– Sincer vă spun… abia acum pun cap la cap unele lucruri și înțeleg că într-adevăr așa a fost. Sigur, era evidentă o schimbare chiar și atunci, dar totul era spre bine și nu m-am gândit că… mă rog, că ar fi ceva anormal cu ea. Se simțea bine, lua tratamentul și era foarte fericită, și-a pus ordine în viață și m-am gândit eu atunci, în naivitatea mea, că s-a schimbat pentru că trecuse pe lângă moarte, adică, în fine…, că s-a speriat de atacul acela de atunci… Înainte să se întâmple asta ea era altfel… dar cum să vă zic eu… nu prea-mi găsesc acum cuvintele, așa că mai bine vă povestesc din trecut cât mai multe, poate vă ajută să înțelegeți mai bine. Eu am cunoscut-o pe Fany într-un club, când aveam amândoi 20 de ani. Ea venise la agățat, eu eram acolo să-mi înec amarul în alcool, după ce mă părăsise iubita. Am băut împreună, am dansat, apoi am mers la mine acasă – în apartamentul ăsta, în care locuim și acum – și am făcut dragoste. Ne-am mai văzut de câteva ori, așa, doar pentru distracție, înțelegeți dumneavoastră, că ea avea un prieten, un băiat cu care cânta într-o trupă rock și cu care avea planuri mari. A fost sinceră și mi-a spus adevărul, dar mie nu-mi păsa. Mă îndrăgostisem de ea nebunește și nu aveam ce să fac, doar să mă rezum la scurtele partide de amor pe care mi le oferea când era plecat iubitul ei. Sigur că eram gelos, dar aveam de ales: ori o împărțeam cu rockerul ăla, ori nu o mai aveam deloc, mi-a spus foarte clar asta, că nu suportă crize de gelozie din partea mea și că la primul semn, pa, adio! Pe atunci arăta foarte diferit, v-am spus, era foarte slabă, avea părul lung și blond, se îmbrăca doar în haine negre, se machia cu negru, era… cum se zice acum… o adeptă a stilului gotic, dar pe-atunci nu li se spunea așa. Nu-mi plăcea deloc atitudinea ei, dar ceva, nu știu ce, mă atrăgea la ea, pur și simplu mă înnebunea. Parcă dincolo de toate prostiile astea pe care le făcea ar fi fost ceva… cineva… altcineva… o persoană minunată care aștepta acolo, cuminte, să fie descoperită și iubită. Pe atunci îi ziceam Gwen, așa îi spuneau toți prietenii, de la Gwen Stefani, cântăreața, sigur o știți, da, tipa asta a fost idolul ei. Nu era interesată să aibă o meserie sau să facă o facultate, zicea mereu că are școala vieții și asta e destul și că meseria ei va fi de cântăreață rock, era sigură că va deveni celebră alături de iubitul ăla al ei, Miki îi zicea, dar pe el îl chema Mihnea. Acum ăsta, mare vedetă mare ce se visa el, stă de câțiva ani în Italia, lucrează acolo ca muncitor necalificat. Cică uneori mai cântă seara pe la petreceri, acasă pe la un șef sau altu’ de-acolo, să-i distreze și să mai facă și el un ban în plus. Și-a futut viața!… Pardon, vă rog să mă scuzați! Uite că v-am urmat sfatul și m-am relaxat poate prea tare… La urma urmei, ce contează ce meserie are acum fostul ei iubit, nu? Așa… deci vă dați seama în ce situație eram eu atunci când Fany a suferit primul atac cerebral. Era tot într-o noapte, chiar în timp ce făceam dragoste, tot acolo în dormitorul nostru, ne simțeam foarte bine și deodată ea s-a oprit și mi-a spus că o doare capul tare de tot. Pe atunci nu știa că are probleme cu tensiunea, că nu mergea deloc la doctor, nici nu voia să audă de medici… Până am ajuns la spital a leșinat, dar și-a revenit acolo repede, că a ajutat-o domnul doctor Marinescu, Dumnezeu să-i dea sănătate, e medic tare bun! Și de-atunci ea s-a schimbat, dar brusc așa… și v-am zis, eu am crezut că de frica morții a fost schimbarea… nu m-am gândit că poate i se întâmplase ei ceva pe creier acolo și nici doctorul Marinescu nu a bănuit nimic… Dar totul a fost așa de bine și de frumos… 15 ani minunați, cum nu aș fi visat vreodată… Imediat ce și-a revenit s-a înscris la Facultatea de Arhitectură, unde s-a împrietenit cu o colegă, arăboaică din Maroc, Selima Mehmet, care este acum șefa ei și totodată cea mai bună prietenă a noastră și care are o firmă de design interior și arhitectură. Am fost foarte uimit atunci, că Fany nu suporta străinii, adică era mai rasistă așa… mai ales cu evreii, cu negrii și țiganii avea ea ceva, dar și cu arabii. Și nu doar asta s-a schimbat la ea. A început să mănânce normal, cu poftă, orice mâncare, chiar să gătească cu plăcere și pasiune meniuri delicioase și de-asta a căpătat forme așa, s-a îngrășat, dar acum e și mai frumoasă… Devenise blândă, tandră, afectuoasă, sensibilă, mă copleșea cu declarații de dragoste și atenții, de nici nu-mi venea să cred la început. Relația noastră era perfectă, nu țin minte să ne fi certat vreodată serios, așa că după un an ne-am și căsătorit și după alți nouă s-a născut Veronica, un copil pe care Fany și l-a dorit foarte mult și l-a iubit enorm, chiar dacă acum nu-și mai amintește nimic din toate astea. Vedeți, deci, că viața noastră era frumoasă și normală…

         – Și totuși, să nu vă dea de gândit schimbarea asta radicală? Ciudat… Dar ea atunci își amintea absolut totul din trecutul ei?

         – Își amintea perfect totul și mereu zicea că a greșit, că a dus o viață dezordonată, că a pierdut timpul aiurea… mi s-a părut puțin ciudat că a rupt brusc legătura cu toții vechii ei prieteni, inclusiv cu Miki ăla, dar sincer vă spun că m-am bucurat, că aveau o influență negativă asupra ei. Toți numai cu muzică, băutură, fumat și chiar droguri, că unii din ei mai făceau rost din când în când și îi dădeau și ei… De-asta vă zic, acum într-un fel mă simt vinovat, dar schimbarea mi s-a părut un lucru bun și am crezut că este ceva normal, de-asta îi spuneam de fiecare dată domnului doctor Marinescu că totul este în regulă, că Fany e bine. Eu am trăit 15 ani fericiți cu Fany, 15 ani de care nu au parte toți oamenii, din păcate nu toți cunosc adevărata iubire și împlinire așa cum am cunoscut eu… Oare să fi fost acești 15 ani doar manifestarea unei boli? Iubirea, blândețea ei, pasiunea cu care mi se oferea în pat aproape în fiecare noapte, toate astea nu au fost nimic altceva decât simptomele unei boli?

         – Nu știu, tocmai de-asta, vă rog, să-mi povestiți cât mai mult, ca să înțeleg. Este clar că hemoragia cerebrală a declanșat o tulburare psihică… efectele au fost poate pozitive, nimic de zis, dar a fost o tulburare, iar acum, după al doilea atac cerebral, personalitatea doamnei Ștefania pare să fi revenit la normal.

         – Și eu ce mă fac acum?

         – …

– Ce mă fac, domnule doctor?

******************************************************************

– Fany, Fany, te rog mult, deschide ușa! Hai, te rooog!… Eu sunt, Selima, sunt cea mai bună prietenă a ta, hai să vorbim puțin, poate acum o să mă recunoști!… Haide Gwen!… Uite, promit că îți voi spune Gwen, e bine așa? Haaai!!!…

– Lasă, n-are rost, ți-am zis că nici măcar nu o să te bage în seamă! … Hai să stăm puțin aici, pe terasă, am pregătit un ceai… Stai jos, uite, am cumpărat luna trecută un set de scaune din ratan, speciale pentru terasă, sunt foarte comode…

– Vera unde e?

– Stă la mama mea un timp, până ne-om lămuri noi cumva... Nu știu, pur și simplu nu știu ce să mai fac! Fany a vrut să plece de-acasă, dar nu are unde să meargă. Prietenii nu și-i recunoaște, maică-sa stă la mama naibii la Sibiu și încă nu știe nimic, săraca de ea... A vrut să plece la un hotel... Fany... a vrut să plece, dar am convins-o să rămână la mine, că dacă i se mai face rău... barem să nu fie singură. Așa că a rămas aici, dar i-am promis că o las în pace, că voi dormi eu în sufragerie și ea în dormitor. Nu vrea să vorbească cu mine... stă închisă acolo în cameră toată ziua, face gimnastică să slăbească și mănâncă doar salate cu mult ulei de măsline, nimic altceva... Cum mânca ea înainte... Și Fany a mea nu suferea măslinele și uleiul de măsline... Nu știu ce să mai fac, măi Sely, sunt pur și simplu terminat, îți dai seama...

– Offf!... Dar poate dacă se uită la poze, dacă vorbește cu prietenii, poate așa își aduce aminte...

– Nu vrea să vadă pe nimeni, doar de Mihnea a întrebat și i-am spus că e în Italia la muncă, e zidar sau ceva... S-a enervat îngrozitor când i-am spus că nu am numărul lui de mobil și nici contactele altor prieteni mai vechi ai lor... La poze s-a uitat, dar degeaba, n-o ajută... nici ce-i mai povestesc eu. Știi... nu mai este Fany a mea, a noastră... s-a schimbat așa... nu mai este deloc femeia pe care o iubeam și care mă iubea la rândul ei.

– Da, asta am simțit și eu. Nu știu ce i s-a întâmplat, dar când am văzut-o atunci la spital am avut impresia că nu este de fapt ea, Fany, prietena mea, ci altcineva, o străină... Privirea ei, gesturile, tonul vocii, totul este schimbat acum. Fizic arată exact la fel, dar nu mai este ea, este altă femeie, de parcă ar fi o soră geamănă. Nu știu ce s-a întâmplat, înțeleg că nimeni nu știe, dar senzația mea este că... e ca și cum ar fi posedată, parcă în trupul ei ar fi un alt suflet, așa... nu știu cum să zic, știu că sună aiurea, dar...

– La fel simt și eu. Nu mai știu pe cine am iubit... oare să fi fost Fany doar un fel de nălucă, o manifestare a unei boli, nimic altceva? O boală care acum a trecut? Ce am iubit eu, Selima? Pe cine am iubit?

– Nu te mai necăji, sunt sigură că se va rezolva, își va reveni ea, doar că are nevoie de timp, o să vezi... nu te mai frământa atâta... Dar ce frumos ați amenajat terasa asta! Parcă arăta altfel când am venit la voi de Crăciun, așa-i? Nu aveați mușcatele astea aici, nici dulăpiorul ăsta cu cărți, iar pe jos parcă era linoleum, nu aveați gresie, nu? Bravo! Foarte frumos ați făcut! Ți-am zis, când vă mutați în Roșu îmi vindeți mie apartamentul ăsta, da? Îți dau preț bun pe el, vreau să fie cadou de cununie pentru sora mea, nu cumva să te prind că îl dai altcuiva!...

– Ei, să ne vedem noi acolo, în Roșu! Nu știu ce vom face... și acum avem și creditul ăsta... va fi greu să mă descurc singur, dacă Fany nu mai poate lucra...

– Te rog, să nu aud! Ți-am zis: postul ei îl păstrez 3 luni, apoi, dacă nu își revine, o să angajez pe cineva temporar și când o să vrea ea să revină la muncă, trebuie doar să-mi dea un telefon și gata! Iar cu banii... dacă ai nevoie, să nu aud că nu spui și nu ceri! Ce dracu’, măi, Tudor! Suntem prieteni sau ce suntem? Măcar atâta lucru pot să fac și eu pentru voi!...

– Mulțumesc, dar...

– Să n-aud! Niciun „dar”! Promite că îmi spui când ai nevoie, că altfel te sun eu să te întreb în fiecare săptămână, ai înțeles? Cu școala ați aranjat? Ați înscris-o pe Vera pentru toamnă la clasa zero?

– Trebuia să mergem ieri cu dosarul, dar n-am mai mers dacă s-a întâmplat nebunia asta... Cred că o să amânăm un an, o las la mama până își revine Fany, că altfel iese rău... Nu vrea nici măcar s-o vadă pe Vera... Fany... nu vrea s-o vadă și asta mică e terminată, îți dai seama... , nu poate sta cu mama ei în condițiile astea. Și e mai bine așa, să stea la bunica ei, e frumos acolo la Brașov și aer curat, stă un an sau cât o fi nevoie... sunt și acolo școli dacă e să dureze prea mult... Ce pot să fac s-o ajut pe Fany? Ce pot să fac? Trebuie să fie ceva s-o pot aduce înapoi pe Fany a mea... Ce să fac?

– ...

– Dar ce-i, ți-e rău? Ce-ai de te uiți așa? Sely!!!

– Baba Dochia!

– Ce?!

– Baba Dochia. Mi-am adus aminte de ea, nu o știi? Nu ți-a vorbit Fany despre ea? Baba aia nebună...

– Aaaa... da, o știu. O țigancă bătrână care stă tot timpul pe aici pe lângă piață și mai vorbea Fany cu ea, îi mai dădea haine vechi și mâncare. Da... Baba Dochia îi zicea Fany, că stă nebuna aia cu zece cojoace pe ea, chiar și acum vara, când mori de cald. Doamne, ce privire are nebuna, nu suportam să stau lângă ea, o lăsam pe Fany să se ducă la ea și eu plecam... și pute baba aia... pfuuuu, îți mută nasul, nu alta, îți dai seama... Nu puteam să mă uit în ochii ei... are ochiul ăla alb, bolnav, cu care nu vede și ălălalt ochi e așa mare și albastru, anormal de albastru...

– Nu, ăla e ochiul ei mort.

– Cum?

– Cu ăla nu vede deloc, cu ochiul ăla albastru. Dar vede cu ochiul acoperit de albeață, vede puțin prin ceață, dar vede... mie așa mi-a spus Fany, că mi-a vorbit foarte mult de Baba Dochia asta și de-aia zic... poate ne ajută.

– Cum să ne ajute baba?

– Păi așa... mergem la ea și vorbim, îi spunem ce s-a întâmplat cu Fany –  o știe, că se purta frumos cu ea –  și cred că o să ne ajute.

– Mai curând Fany ar trebui să meargă la baba asta, poate își amintește de ea... dar cum să o convingi să se ducă acolo, dacă ea nu iese din dormitor decât ca să meargă la baie?

– Nu o convingem pe Fany, ci pe babă o facem să vină aici, la voi acasă. Vorbesc eu mâine cu ea, n-am mai văzut-o niciodată, dar sigur o recunosc după cum mi-a descris-o Fany de atâtea ori... Ele două vorbeau mult... stăteau acolo în piață, pe buturugile alea putrede și discutau ore în șir... așa mi-a zis mie Fany, de mai multe ori mi-a zis.

– Ce Dumnezeu o fi avut atâta de vorbit cu o babă nebună?

– Nu știu... zicea că vorbeau chestii de suflet... despre suflet, credință, îngeri... despre religie așa...

– Păi cum? Fany nu crede în de-astea...

– Știu. Dar ar fi vrut să creadă... vezi tu... căuta... căuta un sens, ceva mai important decât lumea asta care se vede, decât ceea ce este... am mai vorbit și eu cu ea despre asta, dar de mine râdea mereu... Cu baba asta era altfel... mi-a zis că baba vede sufletul omului, exact așa mi-a zis, că ar ști lucruri pe care noi, restul, nu le știm și de-asta vorbea cu ea, căuta... încerca să creadă, avea așa o neliniște în ea în ultimele luni. Tu chiar n-ai observat? Da... mi-a spus că nici medicamentele nu vrea să le mai ia... alea pentru tensiune. Cred că de-asta i s-a făcut iar rău... eu am rugat-o și a promis că o să le ia totuși..., dar eu știu?

– Nu cred că le mai lua. Și eu am bănuit asta, dar ea zicea că le ia... n-am vrut să ne certăm și am tăcut din gură, iar acum... ce mă fac?

– Așa cum am stabilit, mâine o aduc aici pe Baba Dochia și poate o ajută pe Fany, sigur își va aminti ceva, o să vezi...

– Femeia asta..., baba..., o singură dată am vorbit cu ea. De fapt ea a vorbit cu mine, eu doar am trecut pe lângă ea, repede, să nu-i simt duhoarea, nici nu i-am dat atenție... Asta era acum 15 ani, înainte să fiu împreună cu Fany, abia ne cuplasem noi doi așa..., neoficial, cum se zice, doar ne mai întâlneam din când în când, știi tu povestea. Dar baba asta era de-atunci acolo lângă hala din piață, zici că acolo s-a născut nebuna... de obicei e liniștită, stă potolită, dar uneori i se mai năzare așa, probabil are halucinații sau ceva... și atunci sare ca arsă de pe buturuga ei și urlă la câte un biet om care trece pe-acolo... așa a strigat și la mine. O dată, o singură dată.

– Ce ți-a strigat?

– „Ai grijă ce-ți dorești!” Nebună...

– Nebună sau nu, mâine o aduc aici! Să ai grijă să nu stea Fany închisă în camera ei, că atunci n-am făcut nimic! Îți dau un SMS după ce stabilesc cu baba ora la care venim, ca să fie Fany aici, în sufragerie, să se vadă ele două.

******************************************************************

         – Auzi... pot să te rog ceva?

         – Sigur Fany... Gwen! Sigur că da, spune!

         – Poți să ieși tu puțin să-mi cumperi și mie niște salată și ulei de măsline? Că nu mai am nimic de mâncare...

         – Vino și tu cu mine, facem o mică plimbare...

         – N-am chef să ies... Știi, cred că încep să-mi amintesc puțin...

         – Slavă, Domnului! Ce-ți amintești?

         – Nu știu... nimic clar așa... câteva scene pe care încă nu le înțeleg, de-asta vreau să stau acasă, să fiu singură, liniștită, doar eu cu gândurile mele, poate așa îmi amintesc mai multe. Îți povestesc, dar nu acum, nu mă simt în stare.

         – Bine. Deci salată verde și ulei de măsline?

         – Mai ia și niște varză și câteva roșii, am poftă de roșii, nu știu de ce...

         – Altceva?

         – Atât.

******************************************************************

From: gwenstefania@yahoo.com

To: mikkky666rockhard@yahoo.com

Sent: 20 mai 2014

Hello Miki,

Am aflat că ți-ai schimbat numărul de mobil, dar nimeni nu știe să mi-l dea, am pierdut orice legătură cu vechii noștri prieteni și nu știu unde să-i găsesc. Aș fi vrut să te sun să vorbim, dar așa o să-ți scriu, să-ți spun ce s-a întâmplat. Totul e aiurea, dragul meu....nu știu ce să fac, încotro să merg.

Nu-mi amintesc nimic din ultimii 15 ani din viață, pentru că am avut două atacuri cerebrale și acum am amnezie. Nu știu nimic din ce-am făcut în perioada asta, dar înțeleg că am distrus totul, tot ce-am iubit vreodată... personalitatea mea s-a schimbat foarte mult în acești ani și nimeni nu știe de ce, probabil din cauza acestor probleme de sănătate.

Iartă-mă că nu am păstrat legătura cu tine, dar să știi că te-am iubit mereu și te iubesc și acum și te vreau înapoi! Îmi vreau viața înapoi și nu știu cum s-o capăt... Da, m-am căsătorit cu Tudor și am un copil cu el, cum sigur ai aflat deja, dar nu-l iubesc, te rog să mă crezi că nu simt nimic pentru el, nici pentru copil ăsta!

Am fost nebună atunci probabil, am avut un fel de criză așa de n-am mai știut ce fac. Sunt bolnavă, Miki, dar te iubesc. Să știi că am suferit, n-am putut să accept ideile tale despre amorul liber, dar acum aș fi de acord cu tot ce-ai vrea tu, dacă ai accepta s-o luăm de la început. Și cu formația noastră... ce s-a ales de Open Doors? Înțeleg că n-a mai existat după ce eu am renunțat la voi și tu ai plecat din țară... dar că în loc de Germania tu ai ajuns până la urmă în Italia. Ce s-a întâmplat? Ești bine acolo? Ești sănătos?

Cred că o putem lua de la început, nu vrei? Nu este nimic pierdut, acum știi de ce te-am părăsit, am fost bolnavă la cap, atunci am avut primul atac cerebral, chiar în noaptea aia... înainte să te anunț că nu vreau să plec cu tine. Dar am vrut, Miki, crede-mă că am vrut! Și acum vreau!

Întoarce-te la mine și hai să încercăm din nou cu muzica noastră și cu relația noastră care știu că a fost sinceră și profundă, deși eu am greșit cu gelozia mea, că nu te-am înțeles. Ce contează cui îi dai trupul tău? Un singur om are sufletul tău și doar asta contează. Tu ai fost singurul bărbat care a primit sufletul meu. Mi-ar plăcea să știu că și eu am fost, de fapt, singura femeie din viața ta, chiar dacă așternutul l-ai împărțit cu alte zeci de fete.

Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar cred că pot să îndrept totul. Voi șterge cu buretele acești 15 ani, oricum nu au existat pentru mine, că nu mi-i amintesc. Eu o pot lua de la capăt cu tot. Poți și tu? Vrei?

Te rog, dă-mi numărul tău de mobil sau sună-mă tu și hai să ne vedem cât mai repede! Dacă nu poți veni tu în țară, voi încerca eu să fac rost de bani să vin la tine în Italia. Te iubesc și abia aștept să ne vedem.

******************************************************************

– Unde-i doamna Fany? O zis doamna Selima să vin aci s-o văz... Unde-i?

– Uite colo, pe canapea, mamaie, nu o vezi?

– Aaa... da, văz... dar nu-i ea, nu mai e doamna Fany. Unde-i? S-a dus, așa-i? A dispărut, gata, pffff... suflată de vânt! Săraca!...

– Tudor, ce-i asta? Ce caută împuțita asta aici? Să iasă afară imediat! Eu plec...

– Stai Fany, te rog, stai puțin... două minute doar! O recunoști?

– Cum să nu? E nebuna aia care stă în piață și cerșește și se ia de oameni... Știi ce mi-a spus odată? Cică am două suflete și cică eu am ucis pe cineva! Hahahaha, ce idioată! Mai bine să am eu două suflete decât niciunul, așa ca ea... Știi ce-a făcut nebuna asta, dacă tot ai adus-o aici ca să-mi verifici memoria, probabil, nu-i așa? Tu știai că baba asta scârboasă a fost moașă? Da, pe vremea lui Nea Nicu... și a omorât un copil imediat ce s-a născut, mi-a spus cineva care o cunoaște... Au vrut s-o condamne la moarte, dar era nebună, așa că au închis-o la azil acolo... nu știu când și de ce o fi ieșit...

– Dracu’ era pruncu’ ăla, să știi! Eu văd oamenii, le văd sufletu’ și al lui era negru ca tăciunele. Așa era sufletu’ lui. Nu-l puteam lăsa să trăiască... Crezi că mi-a fost ușor să-i frâng gâtu’? Da’ tu nu ai ucis? Chiar dinainte să ieși din pântecele mamei tale ai ucis, de-aia e sufletul ăsta legat de tine, că nu l-ai putut face să piară... A rămas lângă tine și-a cerut și el dreptu’ la viață și l-a primit un timp... domnu’ Tudor, el i l-a dat, că el a dorit sufletu’ pe care tu ai vrut să-l ucizi...

– Ieși din casa mea!

– M-a chemat domnu’ Tudor și ies când spune ’mnealui... M-a rugat să vin să te văz și să te ajut să pricepi ce ți se-ntâmplă... Ți-am zis ș-atunci, dar n-ai vrut să asculți și ai fugit de mine... Tu ai două suflete. Un trup și două suflete. De ce e așa nu știu, poate află doctorii... ceva e greșit în corpu’ tău. Eu n-am mai văzut pe nimeni așa ca tine... Dar m-am bucurat când a apărut doamna Fany... că nu era ca tine, era suflet bun ea... doar că știam că n-o să țâie mult. Știa asta și doamna Fany... și de-aia venea să stea la vorbă cu mine... Știa că va trebui să plece... adică nu știa ce-i cu ea, dar bănuia, simțea așa... eh, a trăit și ea câțiva ani și s-a bucurat de viață... i-a fost drag... tare drag i-a fost! Mi-a spus că tare mult vă iubește pe ’mneata, domnu’ Tudor, și pe doamna Selima și pe fetiță... a fost viața ei fetița voastră, viața ei...

– Ieși dracului afară! Nu vezi ce tâmpenii spui? Tudor, ce pizda mă-sii? Dacă nu pleacă ea, plec eu...

******************************************************************

– Alo, Tudor, cum a mers?

– Prost... nimic deosebit, doar că s-a enervat Fany și a trebuit s-o dau afară pe Baba Dochia asta, după 10 minute... N-am prea înțeles mare lucru... a zis că Fany are două suflete, habar n-am ce-a vrut să spună, abera pur și simplu... Dar tu știai că femeia asta a omorât un copil? Măi Sely, nu cred că a fost bine s-o aducem la noi în casă, îți dai seama...

– Offff... n-am știut, că dacă știam n-o mai aduceam! Îmi pare rău că n-a ieșit cum trebuie... dar asta e! Măcar am încercat, că doar n-o să stăm cu mâinile în sân. Găsim noi o soluție... Doctorii ce mai spun, ai mai vorbit cu ei?

– Nu, mâine m-a chemat medicul Marinescu să stăm puțin de vorbă... zice că e ceva în legătură cu analizele lui Fany, nu știu exact, sper să fie totul ok.

– O să fie, o să vezi! Să nu te simți niciodată singur, Tudor! Știi bine cât de mult țin la tine... la voi!