Prefaţă

Acum zece ani, când a fost publicată prima dată această carte, părinţii au avut o reacţie pozitivă. Se pare că a transmis mesajul potrivit. La numai nouă zile de la lansare, cartea avea deja un nou tiraj. De atunci, a continuat să se vândă extrem de bine. O mamă mi-a mărturisit că îi citeşte din ea copilului său după terminarea mesei şi după ce a discutat despre activităţile de peste zi. Este momentul perfect pentru a face referire la evenimentele relevante din ziua respectivă. Un alt părinte, care se autointitulează „mamă-învăţăcel”, spune că îi este utilă pentru şlefuirea propriului comportament. Mi-a povestit că în copilărie nu a fost învăţată să se comporte conform bunelor maniere, aşa că nu era sigură cum să-şi instruiască fiicele. Alţii spun că este o carte practică şi plină de informaţii utile.

Lumea este într-o continuă schimbare. Tehnologia ocupă cel mai important loc în comunicare. Ne-a oferit nenumărate posibilităţi de a intra în legătură unii cu alţii, dar a adus cu sine noi situaţii care îi pot încurca pe copii atunci când trebuie să dea dovadă de respect faţă de ceilalţi: mesaje scrise trimise greşit, gafe din media socială, răspunsuri la e-mail trimise prea târziu. Părinţii de astăzi, care uneori sunt descurajaţi tot încercând să înţeleagă noua tehnologie, au nevoie de un ghid al bunelor maniere actualizat, pentru a-şi ajuta copiii să navigheze printre aceste noi medii sociale.

Iată cea de-a doua ediţie a cărţii. Am rugat-o pe fiica mea, Caroline, să mi se alăture la scrierea ei, fiindcă, la cei douăzeci de ani ai săi, este redactor-şef al unei reviste, prin urmare cunoaşte şi folo­seşte tehnologia. Dar o priveşte cu un ochi critic şi se străduieşte să trăiască elegant, punând oamenii pe primul loc şi lăsând tehnologia pe cel secund. A tras învăţăminte din cele mai obişnuite şi mai fascinante situaţii ale vieţii de zi cu zi, care necesită o atenţie spe­cială (legate de telefoanele mobile, Facebook, e-mail şi altele) şi le împărtăşeşte cu voi aici, pentru a le transmite mai departe copiilor. Din fericire, veţi descoperi că, deşi mijloacele digitale de comunicare oferă o lume nouă-nouţă de scenarii înşelătoare, rămân valabile aceleaşi principii de solicitudine şi respect.

Aşadar, tuturor părinţilor care au nevoie de ajutor pentru a-şi instrui copiii, le oferim această carte simplă cu un plan zilnic: chemaţi-vă copiii, citiţi o lecţie pe zi, treceţi peste ce nu vi se pare relevant şi bucuraţi-vă de restul. Cred că va aduce schimbări în bine atât în viaţa dumneavoastră, cât şi a copiilor dumneavoastră.

                                    Sheryl Eberly, 2011

Introducere

Prima ediţie a acestei cărţi a fost scrisă la cererea unui tată, prieten al familiei noastre. El şi soţia sa creşteau trei copii voioşi. Îl văd şi acum cum stătea în faţa mea, în timp ce copiii alergau printre picioarele lui într-un loc public, întrebându-mă cum de nu s-a gândit nimeni să scrie o carte menită să le fie de folos părinţilor în demersul de a-i învăţa pe copii bunele maniere. Existau deja o sumedenie de cărţi despre normele de etichetă, dar, sincer, erau mai mult un fel de enciclopedii decât nişte cărţi practice. Ce aş fi putut face pentru a transforma bunele maniere într-o lecţie uşor de învăţat?

Mi-am dat seama că era adevărat ce îmi spusese. I-am învăţat pe copii bunele maniere în tot felul de împrejurări — în tabere, în şcoli şi la ţară — şi toţi au părut foarte interesaţi de lecţii. Toată lumea vrea să ştie câte ceva despre societate, chiar şi copiii. Iar părinţii conştientizează că un copil manierat va avea mai mult succes decât unul prost crescut. În plus, şi viaţa lor ca părinţi va fi mai fericită. Tot gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că bunele maniere trebuie grupate în categorii uşor de urmărit de către părinţii ocupaţi. De ce să nu le aleg pe cele care se aplică în cazul copiilor? De ce să nu le organizez într-un plan zilnic? Mi s-a părut o idee bună. Şi astfel s-a născut cartea Bunele maniere pentru copii în 365 de zile.

Înainte ca prima ediţie să apară în librării (în urmă cu zece ani!), am avut o discuţie cu editorul meu despre ghidul practic pe care îl creasem. Eram nerăbdători să vedem cum va fi primit şi să auzim părerile părinţilor cărora le-a fost de ajutor.

Şi atunci a avut loc evenimentul neaşteptat de la New York, când au fost lovite turnurile gemene de la World Trade Center. Tragedia de la 11 septembrie ne-a zdruncinat pe toţi, iar agentul meu ne-a prevenit să nu avem foarte multe aşteptări. Cartea trebuia să apară într-o lună, dar o carte de bune maniere pentru copii nu ar fi putut să nască prea mult interes în astfel de împrejurări. Lumea era preocupată de lucruri mai importante.

Am crezut că agentul meu nu îşi dă seama cât de importantă era lucrarea noastră. Cu toate că tragedia era extrem de mare şi poate că lumea simţea că lucrurile scapă de sub control, mi-am păstrat convingerea că latura vieţii pe care o putem controla este comportamentul nostru de acasă. Putem crea aici un loc plin de curtoazie şi bunătate. Putem alege să ne respectăm unii pe alţii — spunându-ne „bună dimineaţa”, bătând uşor la uşă înainte de a intra, acordând conversaţiei de la masă aceeaşi importanţă pe care o acordăm mâncării. Toate acestea ne-ar face viaţa — cel puţin viaţa personală — mai bună. De fapt, nu venea această carte exact la momentul potrivit, oferindu-le părinţilor tocmai lucrul de care aveau nevoie?

Un început măreţ

Y

Bunele maniere îi vor oferi copilului tău instrumentele de care are nevoie în viaţă. Principiile care guvernează eticheta se bazează pe respectul pentru noi înşine şi pentru cei din jurul nostru. Ele îl învaţă pe copil să-i trateze pe ceilalţi cu bunătate şi înţelegere şi să ţină cont de sentimentele acestora. De asemenea, copilul va căpăta încrederea în sine pe care i-o va da faptul că ştie ce şi când trebuie făcut. Nimeni nu vrea să fie ignorant. Această încredere creşte odată cu abilitatea copilului de a-i percepe pe cei din jur şi de a lega relaţii care să îl mulţumească. În calitate de părinte, cu siguranţă vei descoperi că este un proces treptat. În vreme ce copilul se va folosi de câteva bune maniere, tu va trebui să îi aminteşti mereu şi de altele. Ia-o de la început şi bucuraţi-vă împreună de călătorie!

1 ianuarie

Când să-i înveţi despre bunele maniere?

Părinţii încep să-i înveţe pe copii bunele maniere de îndată ce acesta se naşte, prin exemplu. Deşi pot face ceea ce le spunem, copiii fac mai degrabă ceea ce facem noi. Cei care sunt la primul copil vor fi surprinşi să vadă că propriile greşeli de etichetă se vor regăsi şi în comportamentul copilului. Fie că ne place sau nu, procesul de învăţare are loc, de obicei, acasă, prin imitaţie.

O idee bună este să îi dai copilului o nouă sarcină în fiecare an. Dacă un copil învaţă să-şi facă patul la vârsta de trei ani, la patru ani poate deja să înceapă să ducă gunoiul, iar la cinci ani să aranjeze ori să strângă masa. Încearcă o abordare asemănătoare şi cu bunele maniere. Învaţă-l câteva reguli de conduită, iar atunci când le stăpâneşte bine, continuă cu altele. Creează o bază pe care să poţi construi mai târziu. Aşteaptă-te ca un copil de cinci ani să cunoască noţiunile de bază, dar cere mai mult de la unul de zece ani. Vei fi uimit de câte complimente vei primi până ajunge la vârsta adolescenţei.

Un copil de trei ani trebuie:

• să privească în ochi persoana căreia i se adresează;

• să salute;

• să se spele pe mâini înainte şi după masă;

• să stea aşezat în timpul mesei;

• să folosească tacâmul la masă;

• să spună „te rog” şi „mulţumesc”.

Un copil de zece ani trebuie:

• să poată purta o conversaţie cu un adult;

• să cunoască bunele maniere în timpul mesei;

• să răspundă la telefon şi să preia mesaje;

• să se autocontroleze în locuri publice;

• să îşi păstreze curăţenia în cameră;

• să fie punctual.

Un adolescent de cincisprezece ani trebuie:

• să iniţieze o conversaţie şi să vrea să fie în compania adulţilor;

• să facă ordine după el şi după prietenii lui acasă;

• să ştie că nu trebuie să facă gălăgie pentru că deranjează;

• să fie protector şi generos cu fraţii mai mici;

• să exprime recunoştinţă faţă de părinţi şi alte persoane.

2 IANUARIE

Nicăieri nu-i ca acasă

Unele familii se comportă exemplar atunci când sunt altundeva, dar lucrurile stau exact pe dos când sunt acasă. Mai mult decât atât, lasă acest principiu să le guverneze comportamentul. Sarah Ferguson, ducesa de York, i-a vorbit odată unui reporter despre bunele maniere la masă. Ea şi fiicele ei folosesc manierele A, B şi C. Atunci când au luat masa împreună cu regina la Palatul Buckingham, s-au folosit cum nu se poate mai bine de manierele A. La restaurant, sunt mai relaxate, aşa că folosesc manierele B. Şi acasă? Au şi mai puţine preocupări, iar manierele C sunt tocmai bune.

Compară filozofia lui Fergie cu cea abordată de Eliza Farrar, înainte de Războiul Civil. „Nu ar fi mai elegant şi mai cinstit să trăim un pic mai bine în fiecare zi şi să facem mai puţină paradă în faţa celorlalţi?”, a scris ea în The Young Lady’s Friend (1834).

Poate că este mai bine să fii relaxat acasă, dar cu ce preţ? Unul din ţelurile tale ca părinte este ca bunele maniere să devină obişnuinţă pentru copil. Dacă atunci când este în altă parte, trebuie să mestece cu gura închisă, dar nu şi acasă, este foarte probabil să nu mestece cum se cuvine nici acasă, nici în altă parte. Copilul va fi dezorientat dacă are coduri de bune maniere diferite, lucru care nu va da roade pe termen lung. E ca şi cum i-ai spune unui pianist că nu contează cum cântă acasă atâta vreme cât la recital se descurcă bine.

Părinţii pot scăpa de nişte bătăi de cap dacă îi învaţă pe copii că în familie trebuie să se comporte foarte bine. Iată câteva modalităţi prin care părinţii îl pot încuraja pe copil să facă din cămin un loc mai bun. Sugerează-i:

• Să dialogheze cu părinţii. Să spună „bună dimineaţa” şi „noapte bună”.

• Să respecte intimitatea celorlalţi. Să nu asculte conversaţiile telefonice, să nu citească scrisorile altora şi să nu le cotrobăie prin dulap.

• Să bată uşor la uşă înainte să intre.

• Să fie manieraţi la masă.

• Să împrumute lucruri numai după ce au cerut permisiunea. Să le restituie în stare bună.

• Să petreacă timp cu fraţii lor. Să nu stea închişi în dormitor.

• Să-i întrebe pe membrii familiei ce mai fac.

• Să folosească o „voce de interior” atunci când sunt în casă.

• Să facă ordine după ei înşişi.

• Nu le da voie să spună cuvinte nepotrivite atunci când îşi iau la revedere.

Exerciţiu

Lipeşte lista de mai sus pe frigider şi laudă-ţi copilul atunci când pune în practică una din reguli. Dacă îi place să lucreze la calculator, roagă-l să facă singur lista pentru frigider.

3 IANUARIE

„Te rog” şi „mulţumesc”

Câteodată, bunele maniere ale unui copil dezvăluie o stare de bună dispoziţie şi seninătate. Nu este întotdeauna valabil, dar prin exersarea bunelor maniere, copilul începe să fie tot mai atent cu ceilalţi.

Lăsându-ne zi de zi ghidaţi de bunele maniere, învăţăm să ne controlăm mai bine şi devenim conştienţi de modul în care acţiunile şi cuvintele noastre îi afectează pe ceilalţi. La un moment dat, cu suficient exerciţiu, normele învăţate devin o a doua natură.

La fel se întâmplă şi cu „te rog” şi „mulţumesc”. De îndată ce copilul îşi poate întinde mânuţa durdulie ca să ceară un biscuit, ar trebui să îl încurajezi să spună „te rog”. De îndată ce este suficient de mare pentru a primi un cadou, îndeamnă-l să spună „mulţumesc”.

„Te rog” ar trebui să facă parte din orice rugăminte. Insistă în a-l face să spună: „Pot să beau, te rog?” Atunci când copilul este foarte mic, este suficient să spună: „Apă, te rog.”

„Mulţumesc” ar trebui folosit de fiecare dată când primeşte un obiect, dacă i se face o favoare sau este tratat cu amabilitate. Copiii ar trebui să îl folosească atunci când li se dă un biscuit, un cadou sau după ce au fost într-o vizită.

Exerciţiu

Foloseşte metoda îndemn-laudă pentru a încuraja folosirea cuvintelor din această lecţie. În particular, învaţă copilul când să folosească „te rog” şi „mulţumesc”. Tot în particular, laudă-l după ce pune în aplicare îndemnul tău.

4 IANUARIE

Cum să îţi ceri scuze

„Îmi pare rău” (şi nu „Nu am vrut”). Aceste trei cuvinte pot linişti chiar şi temperamentele vulcanice, pot alina suflete şi pot fi bazele unui nou început. Copiii ar trebui să le folosească atunci când sparg ceva, dacă fac un alt copil să plângă sau când uită să facă un lucru important.

Atunci când, fără să vrea, un copil dă peste un altul pe coridoarele şcolii, cel mai potrivit lucru este să spună „îmi pare rău”. Atunci când îşi dă seamă că a luat deja o a doua prăjitură înainte ca alţii să o ia pe prima, prin aceste cuvinte va da dovadă de politeţe. Atunci când copilul tău a întârziat, a uitat să îşi ia uniforma sau a lăsat căţelul să se joace în grădina vecinului, „îmi pare rău” arată că îşi poate asuma responsabilitatea pentru propriile acţiuni. Greşelile mărunte rămân mărunte atunci când sunt recunoscute şi însoţite de regret. Tăcerea sau nepăsarea pot distruge o prietenie.

În unele cazuri, scuzele trebuie să fie scrise. Copilul nu trebuie să îşi ceară scuze în scris pentru greşeli nesemnificative, mai ales dacă a avut ocazia să o facă verbal; de asemenea, nu trebuie să insiste cu scuzele şi nici să le ceară atunci când nu a greşit cu nimic.

Dar atunci când copilul sparge ceva sau trădează un prieten prin dezvăluirea unui secret, un scurt bilet în care să îşi ceară iertare poate însoţi înlocuirea obiectului distrus sau o cutie de bomboane pentru prietenul rănit.

Dragă Alicia,

Îmi pare foarte rău că i-am spus lui Kelsie că vei purta ochelari. M-ai rugat să păstrez secretul, şi totuşi eu l-am spus mai departe. Ştiu că îţi faci griji despre cum va fi, iar eu am înrăutăţit lucrurile. Te rog, iartă-mă. Eşti cea mai bună prietenă a mea şi mă simt îngrozitor că te-am rănit.

Jenna

Exerciţiu

Povesteşte-i copilului tău despre o situaţie în care ţi-ai cerut scuze faţă de cineva. Spune-i cum te-ai simţit şi cum s-a rezolvat situaţia. Totodată, spune-i întotdeauna „îmi pare rău” atunci când te înşeli în privinţa vreunui lucru.

5 IANUARIE

Cum să te adresezi altora

Copiii ar trebui să se adreseze adulţilor pe numele de familie sau cu un apelativ adecvat dacă nu au acceptul adultului pentru a nu face asta. „Bună ziua, doamnă Smith.” „Mulţumesc, domnule doctor Bell.” Aceste apelative îl vor face pe copil să fie apreciat şi vor atrage atenţia oricărui adult mult mai bine decât dacă ar spune „salut” urmat de numele mic al adultului sau dacă pur şi simplu nu ar folosi niciun nume.

Cine este adultul şi cine este copilul? Conform normelor impuse de etichetă, copilul este considerat adult atunci când împlineşte optsprezece ani. Până atunci ar trebui să i se adreseze vecinului pe numele de familie, să îi spună fratelui tatălui său unchi şi să evite folosirea numelui mic la adresa oricărei persoane de peste optsprezece ani. Ca părinte, poţi sublinia importanţa acestui lucru, vorbind despre ceilalţi adulţi folosind titulatura lor sau numele de familie atunci când i te adresezi copilului.

Sunt adulţi care preferă folosirea numelui mic în relaţia cu unii copii. Deşi ar putea fi confuz pentru aceştia din urmă, ei reuşesc să îşi amintească cui pot să se adreseze astfel şi cui nu.

Exerciţiu

Cere-i copilului să îţi spună cum trebuie să se adreseze următoarelor persoane:

Unei vecine căsătorite, Mary Flower (doamna Flower)

Unui dentist, Sam Tooth (domnule doctor Tooth)

Unui unchi, Bill Green (unchiule Bill)

Unei profesoare necăsătorite, Sue Book (domnişoară Book)

Unei bunici, Emma Goodheart (bunica Goodheart)

Unui vecin, Ken Wall (domnule Wall)

6 IANUARIE

Plecăciune, sărut sau o strângere de mână?

Dacă vei găsi o carte despre etichetă care recomandă o reverenţă pentru fetiţe şi o înclinare pentru băieţi, poţi fi sigur că este o carte foarte veche. Pe vremuri, aceste gesturi erau obligatorii pentru orice copil binecrescut, dar în ziua de azi au fost înlocuite de o strângere de mână, o înclinare a capului sau un zâmbet.

Când se întâlneşte cu un adult, copilul poate întinde mâna dreaptă pentru a-l saluta. Mâna trebuie să fie goală, curată şi uscată (o poate şterge repede de haine pentru a se asigura).

Îndeamnă-l să dea mâna ferm, dar să nu zdrobească degetele celuilalt sau să-i strângă mâna prea tare. Strângerea de mână trebuie să fie scurtă — două secunde sunt suficiente. Copilul dă dovadă de o încredere în sine foarte mare atunci când nu ezită să întindă mâna.

Dacă este prea timid pentru a îndrăzni, o înclinare discretă a capului, un zâmbet sau contactul vizual sunt şi ele foarte elegante. Acestea reprezintă versiunea de azi a reverenţei.

Totuşi, câteodată, o înclinare de modă veche este foarte potrivită. Îţi poţi ajuta copilul să fie pregătit pentru astfel de ocazii rare, precum sfârşitul unui număr artistic la un recital de muzică sau dans. Băiatul se va înclina uşor de la mijloc, cu mâinile de-o parte şi de alta a corpului; fata îşi va apleca uşor capul şi corpul în acelaşi timp, ţinând mâinile pe lângă trunchi. Reverenţa se potriveşte numai în cazul fetelor mai mici de patru ani.

În ceea ce priveşte sărutul, unii copii vor săruta imediat anumite persoane, de pildă pe bunici. Totuşi, copiii nu ar trebui forţaţi să sărute persoane pentru care nu simt niciun fel de afecţiune.

SFAT

Cel mai important lucru pe care ar trebui să îl reţină copilul din această lecţie este contactul vizual. Este cel mai eficient mod de a arăta că ai perceput prezenţa altcuiva. Când copilul dă mâna sau îşi înclină capul, dar evită să privească persoana respectivă, nu realizează, de fapt, niciun contact.

Exerciţiu

Exersaţi împreună strângerea de mână, sfătuindu-l pe copil să nu strângă prea tare. Împreunaţi-vă mâinile, astfel încât degetul ei mare şi arătătorul să se unească cu ale tale. Îndeamnă-l să te privească în ochi. Poţi face acest exerciţiu mai distractiv, folosind un ursuleţ de pluş: cere-i să dea mâna cu el şi să spună „Bună ziua, domnule Urs”. Apoi răspunde în locul ursuleţului, spunând „Bună ziua, domnişoară/domnule Păun”.

7 IANUARIE

Cum primeşti un compliment

Este plăcut să primeşti un compliment. Cel mai bun răspuns din partea copilului este să zâmbească şi să îi mulţumească persoanei care l-a formulat. Nu trebuie să ne opunem unor cuvinte frumoase — ci trebuie luate ca atare şi considerate sincere. De exemplu, copilul nu ar trebui să scoată în evidenţă faptul că singurul motiv pentru care echipa sa a avut rezultate bune la sport a fost acela că echipa adversă nu a jucat bine. Atunci când copilul insistă că nu merită laudele, există riscul ca persoana care le transmite să se simtă stânjenită, aşa că aminteşte-i acest aspect. Încurajează-ţi copilul să spună la rândul său nişte cuvinte drăguţe atunci când cineva îl laudă. Un copil care acceptă complimentele şi le oferă la rândul lui demonstrează că se acceptă pe sine şi că îi plac oamenii. Ca părinte, ai grijă să fii un exemplu bun de urmat.

Exerciţiu

Citeşte următoarele dialoguri alături de copil şi spuneţi de ce în numai două dintre ele sunt folosite bunele maniere:

conversaţia 1:

Heather: — Ai cântat foarte frumos la recitalul de pian.

Jamie: — A fost îngrozitor. Am avut atâtea emoţii, încât am uitat a treia strofă şi am cântat al doilea final mai întâi. A fost prea greu. Nu ar fi trebuit să încerc să cânt.

Heather: — Eu nu am auzit nicio greşeală. Mi s-a părut ca a sunat foarte bine. Mi-aş dori să pot cânta şi eu aşa.

Jamie: — Nu ştiu de ce am acceptat să iau lecţii de pian.

conversaţia 2:

Kristie: — Îmi place noua ta tunsoare. Îţi stă foarte bine.

Carrie: — Mulţumesc. Părul scurt este mai uşor de îngrijit. Chiar voiam să îţi spun ce bine îţi stă şi ţie. Roşul te prinde foarte bine.

conversaţia 3:

Kelsie: — Îmi place tricoul tău.

Brittany: — Mie nu. Este foarte vechi şi demodat. A fost al surorii mele.

conversaţia 4:

John: — Ai jucat foarte bine în piesa de teatru de la şcoală. Ai fost foarte expresiv şi ai vorbit suficient de tare pentru a te auzi toată lumea.

Tim: — Mulţumesc foarte mult. Eşti foarte drăguţ. Am fost pentru prima dată pe scenă, dar mi-a plăcut la nebunie. Îţi mulţumesc că ai venit să vezi piesa. Publicul a fost foarte receptiv, ceea ce a făcut totul mai uşor.

8 IANUARIE

Cum oferi un compliment

Să faci complimente poate fi o provocare, aşa că atunci când copiii sunt foarte mici, este mai bine să îi încurajaţi să nu îşi exprime părerea despre calităţile personale sau acţiunile altora. Este foarte probabil ca părinţii care îşi îndeamnă copiii să-i spună bunicii ce părere au despre cina pregătită de aceasta pentru Crăciun să audă şi un comentariu precum „Îmi vine să vomit de la varza asta de Bruxelles”, nu numai „Faci cele mai bune bomboane de casă”.

Pe măsură ce copilul creşte, încurajează-l să le spună prietenilor săi atunci când are o părere bună despre ei. Nu trebuie decât să urmeze o regulă simplă: să fie sincer şi să spună adevărul.

Poate fi de ajutor dacă îi spui copilului să pună accent pe lucruri concrete. De exemplu, dacă acesta admiră puloverul unui prieten, ar trebui să spună: „Puloverul acesta îţi vine foarte bine”, iar nu „Întotdeauna arăţi bine”, întrucât nu ar suna adevărat. Şi nici nu ar trebui să întrebe de unde a fost cumpărat puloverul.

Complimentele şi aprecierile par sincere atunci când sunt personale şi pun accent pe lucruri concrete: „Mi-a plăcut povestea pe care au scris-o. M-a făcut să râd.” Enunţurile care încep cu persoana vizată sunt mai degrabă flatante („Eşti atât de talentat” ori „Tu scrii cel mai bine din întreaga clasă”). Oamenilor le place să audă lucruri bune despre ei, lucruri concrete şi nu enunţuri despre care ştiu că nu sunt adevărate întotdeauna.

Copiii ar trebui să aibă grijă şi la cei care sunt prezenţi la oferirea complimentelor. Dacă o prietenă tocmai a fost aleasă în echipa de majorete şi în apropiere se află o alta care a încercat de asemenea, fără succes, să intre în echipă, este mai bine ca felicitările să fie păstrate pentru un moment mai potrivit. Sau, cel puţin, complimentele ar trebui să fie cât mai sumare, pentru ca cealaltă prietenă să nu se simtă şi mai stânjenită de eşecul ei.

Copilul ar trebui să înveţe să ofere complimente colegilor săi. Nu este nevoie ca acestea să fie adresate direct adulţilor decât în situaţia în care adultul respectiv a fost drăguţ cu copilul. Îi poate spune unui adult: „Petrecerea pe care aţi organizat-o pentru noi a fost foarte distractivă”, dar nu şi: „Păreţi mai slab”.

Complimentul este ca o îmbrăţişare verbală. Deşi există o mulţime de capcane atunci când oferi un compliment, cu puţin exerciţiu, copiii pot învăţa să le ofere cu graţie şi sinceritate.

Exerciţiu

Cel mai bun loc de exersare este acasă. Jucaţi împreună „Cine primeşte complimentele?”. O persoană se gândeşte la un compliment şi îl spune; de exemplu, „Am fost foarte impresionat de grija cu care ai scris raportul” sau „Când îţi pui haina în dulap, toată familia are de câştigat, deoarece în casă se păstrează ordine”. Restul familiei încearcă să afle cui îi este adresat complimentul. Cel care ghiceşte trebuie să se gândească la următorul.

9 IANUARIE

Punctualitatea

Timpul nostru este limitat. Nu putem extinde durata unei zile şi nici nu putem face timpul să treacă mai încet. De aceea, este foarte important să folosim cât mai bine timpul pe care îl avem la dispoziţie. La fel de important este să nu îţi laşi copilul să fure din timpul altora. Asta înseamnă să nu fii punctual — îi iei unei alte persoane un lucru preţios, care nu poate fi înlocuit.

Întârzierile pot apărea din cauza unei organizări deficitare. Nu ai început să te pregăteşti suficient de devreme ori nu ţi-ai acordat suficient timp atunci când ai plecat. Dar poţi să întârzii pentru că pur şi simplu nu îţi pasă dacă ajungi la timp. În cazul acesta, înseamnă că ai decis să nu te intereseze că eşti nepoliticos. Poate că ceilalţi nu îţi vor spune imediat cât de mult îi deranjează faptul că nu eşti punctual, dar în scurtă vreme nu îşi vor mai face planuri cu tine. Iată cum îţi poţi face copilul să devină punctual:

• Acordă-i mai mult timp decât crezi că ar avea nevoie pentru a se pregăti. Dacă de obicei îl laşi o jumătate de oră, începe să te pregăteşti cu o oră mai devreme înainte de a pleca de acasă.

• Ajută-l să îşi aranjeze lucrurile astfel încât să aibă la îndemână tot ce îi trebuie pentru a fi gata. Învaţă-l să-şi aşeze pantofii în acelaşi loc pentru a nu-i căuta peste tot când nu îşi aminteşte unde i-a lăsat.

• Învaţă-l să se pregătească de cu seară: îndeamnă-l să îşi facă ghiozdanul seara. Ai grijă ca tot atunci să aibă şi hainele pregătite.

• Copiii mai mici au nevoie de ajutor pentru a se organiza. Îndeamnă-l pe copil să facă o listă cu toate lucrurile de care are nevoie atunci când se duce undeva. Stabileşte un interval pentru fiecare activitate şi apoi calculează de câte minute are nevoie în total.

• Bineînţeles că toată lumea mai întârzie câteodată. Dacă întârzie mai mult de cincisprezece minute, învaţă-l să sune şi să explice situaţia.