Published June 18, 2017
Streamland
Published October 16, 2016
Streamland
Published June 10, 2016
Streamland
Published April 22, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published April 2, 2016
Streamland
Published January 18, 2016
Published January 18, 2016
Published December 8, 2015
Published October 5, 2015
Published October 5, 2015
Kay West, John Bridges, Bryan Curtis
Published October 5, 2015
Kiersten White
Published October 5, 2015
Published October 5, 2015
Published October 4, 2015
Louise Heren, Susan McMillan
Published October 4, 2015
Sheryl Eberly, Caroline Eberly
Published September 29, 2015
Published September 27, 2015
Roberto Arlt
Aţi citit vreo carte de genul Cum să te ajuţi singur? Şi? V-a ajutat? V-aţi îmbogăţit, v-aţi făcut prieteni influenţi, aţi slăbit spectaculos, v-aţi găsit sufletul-pereche, aţi scris romanul ăla, aţi dărâmat munţii, aţi scăpat de griji? Hm... încă nu? Poate v-a lipsit şarpele din Elogiul minciunii – cu ajutorul lui personajele Patríciei Melo chiar scapă de griji: Fulvia Melissa se descotoroseşte de soţul incomod, iar José Guber de jobul extenuant de scrib (norma lui era de două romane poliţiste pe lună), îşi găseşte inspiraţia şi ajunge mare autor de best-seller-uri de genul Cum să te ajuţi singur. Din toate cotloanele cărţii pândesc cobre, vipere, crotali, sâsâie, şuieră, se încolăcesc şi se descolăcesc mai departe (chiar dacă uneori cad în depresie şi refuză să muşte), se târăsc implacabil spre coadă (a lor şi a romanului). Îi auziţi cum fojgăie? Sss, şşş, sss! Parcă totuşi e mai sănătos să râzi din toată inima ca să scapi de griji – la asta chiar că ajută Elogiul minciunii.
Patricia Melo
Published September 27, 2015
Alberto Mussa
Published September 26, 2015
Eduardo Caballero
Published September 22, 2015
Published September 21, 2015
Melinda De Ross
Published September 21, 2015
Adrian P. Stepan
Published September 21, 2015
O decizie impulsivă îi schimbă viaţa pentru totdeauna. Când Clara DeVine decide să-şi ia o vacanţă, nu are idee ce întorsături ale sorţii a declanşat. Mai întâi are o reuniune cu Colin Lambert, băiatul de care era îndrăgostită în timpul liceului. Ea descoperă că bărbatul acum incredibil de sexy îi împărtăşeşte sentimentele, şi astfel începe o intensă poveste de dragoste. În paralel cu aceasta intervine apariţia fantomatică a unei femei, urmată de o serie de episoade înspăimântătoare. Se întâmplă lucruri ciudate în locul ciudat unde Clara a aterizat, iar ea şi iubitul ei sunt determinaţi să afle ce s-a întâmplat cu femeia misterioasă. *Rendez-vous este disponibilă şi în limba engleză pe Amazon.com.
Melinda De Ross
Published September 20, 2015
Claudia Gray
Published September 20, 2015
Published September 20, 2015
Nely Cab
Published September 20, 2015
Laars Saabye Christensen
Published September 20, 2015
John Wray, născut în 1971, (pe numele său real John Henderson) se poate lăuda deja cu un Whiting Writer’s Prize, cu o nominalizare ca unul dintre cei mai buni tineri scriitori americani, venită din partea revistei Granta, şi cu o bursă oferită de American Academy in Berlin. Romanul Lowboy stă mărturie pentru întoarcerea către experimentalismul de factură modernistă, accentuată în primul deceniu al secolului XXI. Personajul principal, Will Heller, poreclit Lowboy, este un adolescent schizofrenic, prins în labirintul urban al metroului new-yorkez, a cărui hartă romanul o „desenează” cu precizie joyceană. Flux al unei conștiințe confuze, întrerupt de capitole alerte inspirate de literatura de investigație, Lowboy alternează planul subconștientului cu acela al realului într-o „expediție” de o zi pentru salvarea imaginară a unei lumi condamnate la extincție prin încălzirea globală.
John Wray
Published September 18, 2015
Autoare de eseuri, biografii, cărți de călătorii, povestiri și romane, Mary Shelley a rămas în istoria literaturii în special datorită romanului său Frankenstein sau Prometeul modern, considerat a fi un amestec de science fiction și roman gotic cu influențe din mișcarea romantică. Dar nu Frankenstein, care i-a adus celebritatea, a fost romanul ei favorit, ci The Last Man (Ultimul om), publicat în 1826. În secolul XXI, omenirea, devastată de ciumă, se află în pragul extincției. Și, pentru că nu există leac, evenimentele se precipită, iar protagoniștii, în încercarea de a-și salva viețile, pleacă în căutarea unui tărâm iluzoriu, a unui nou eden care să prezerve umanitatea. În final, rămas singur, naratorul trăiește cu speranța că undeva, într-un colț al planetei, există măcar un supraviețuitor și pornește în căutarea lui. Povestit într-un ritm alert, captivant, romanul futurist, apocaliptic Ultimul om îl supune pe cititor unui exercițiu de imaginație în care posibila realitate pare că a luat locul imaginației.
Mary Shelley
Published September 18, 2015
La o petrecere dată în casa unui mare editor parizian, oaspeții cad pe jos ca muștele, secerați de un whisky scoțian amestecat cu heroină. Atunci, San-Antonio trebuie să urmărească licoarea vinovată la sursă, în Țara Scârțarilor, într-un castel bântuit de false fantome care-i pun nervii la grea încercare. Împreună cu Enormitatea sa Bérurier, despre care aflăm că pescuiește ca nimeni altul ( nu numai pești, ci și cutii pline de droguri și, la un moment dat, un monstru preistoric), San-Antonio pornește o anchetă care e cât pe ce să-l transforme într-o lipie scoțiană, îi aduce în pat o blondă frumoasă care nu-i deloc atât de nevinovată pe cât pare și-l face să descopere că un cadavru se păstrează în whisky la fel de bine ca în formol.
San-Antonio
Published September 18, 2015
Scriitorul norvegian Per Petterson (n. 1952) a fost consacrat de romanul Ut og stjæle hester (La furat de cai), care a ajuns imediat best-seller în Norvegia, unde a avut un tiraj de peste 140.000 de exemplare și a rămas mai bine de un an pe lista celor mai bine vândute cărți. În Marea Britanie, romanul a fost distins cu Independent Foreign Fiction Prize, iar în Norvegia a primit premiul criticii și premiul pentru cea mai bine vândută carte, fiind desemnat cel mai bun roman al anului și tradus în mai mult de 45 de limbi. La sfârșitul anului 2007, când a fost tradusă în SUA, cartea lui Petterson a fost inclusă în topul celor mai bune zece cărți ale anului, realizat de New York Times Book Review. Romanul La furat de cai a apărut la Editura Univers în 2007 și s-a vândut în peste 30.000 de exemplare. Când lumea pare a se nărui în jurul lui Arvid - un divorț iminent, diagnosticarea unei maladii grave a mamei lui, situaţia politică a lumii –, amintirile sunt cele care-l ajută să găsească un sens în inexplicabil și să nu se scufunde definitiv. Un roman despre nostalgie, singurătate, despre relații de familie complicate și despre necruțătoarea trecere a timpului. „Petterson, într-un scris fără pretenții, dar cu o abilitate extraordinară, face ca statul pe marginea acestui abisul personal și mut să pară eroic. Există o calitate pe care o pot numi doar farmec, sau ceva asemănător farmecului, în sensibilitatea esențialmente întunecată și singuratică a autorului. Arvid nu e un personaj special. Nu e nici fiul favorit, nici oaia neagră a familiei, ci copilul mijlociu universal, care tot timpul e trecut cu vederea. Și totuși, Arvid exercită un fel de atracție gravitațională asupra cititorului, păstrându-și echilibrul în situația plină de contradicții, lipsită de dragoste în care s-a trezit pe neașteptate. Poate că nu pare a fi mare lucru, dar e chiar foarte mult.“ Stacey D’Erasmo, New York Times Book Review
Per Petterson
Published September 18, 2015
San-Antonio
Published September 18, 2015
Publicat în 1958, romanul Gabriela este considerat prima capodoperă a lui Jorge Amado. Romanul poate fi citit ca o poveste de dragoste neobișnuită între două personaje venind din lumi foarte diferite: Nacid Saab, proprietarul bogat, de origine siriană, al unui bar din Ilhéus, și Gabriela, o tânără mulatră în firea căreia se contopesc senzualitatea, simplitatea și inocența. Dar nu este singura lectură a romanului, constituit ca o frescă a Braziliei în anii 1920, o descriere satirică a aspirațiilor Americii Latine spre “modernitate” și în același timp o celebrare a culturii populare braziliene și a celor mai prețuite plăceri ale ei – mâncarea, dansul, dragostea și râsul. „Gabriela pare un poem dedicat ispititorului ținut Bahia, inima torida a Braziliei. Un poem răscolitor, de o candoare salbatică, asemenea cântecelor ingânate de foștii sclavi africani care-i străbat nisipurile. Jorge Amado transformă Bahia într-un loc magic pe harta călătorului pasionat de literatură. Îi stoarce prin cuvinte seva amară și poezia miresmelor tari, crude. Dar în romanul Gabriela nu-i mai avem pe adolescenții furtunoși din Capitanii nisipurilor. În locul acestora apare un personaj feminin captivant, o nimfă de abanos. Gabriela, eroina lui Jorge Amado, pare desprinsă din fanteziile bărbaților care se gândesc la Brazilia chiar și atunci când nu este in toi vreun campionat de fotbal“. Adriana Gionea, Townportal http://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/jorge-amado-gabriela/
Jorge Amado
Published September 16, 2015
În acest jurnal de călătorie pe apele Tamisei, Jerome K. Jerome infirmă toate prejudecăţile referitoare la ironia englezească (prea puţin spectaculoasă) şi la epoca victoriană (conformistă şi sobră). Cartea îşi datorează succesul şi longevitatea umorului spumos cu care sunt evocate peripeţiile a trei londonezi pentru care o călătorie de plăcere pe fluviu capătă proporţiile unei expediţii aventuroase, plină de neprevăzut. Stilul unic al lui Jerome şi spiritul său de observaţie, care i-au captivat pe contemporanii scriitorului, transformă Trei într-o barcă într-un roman clasic al genului, la fel de surprinzător şi pentru cititorii zilelor noastre. „Trei într-o barcă este un studiu despre prietenie, slăbiciunile şi maniile omeneşti şi iertare. Să o reciteşti e ca atunci când te aşezi lângă foc pentru a pălăvrăgi cu un unchi excentric care a văzut totul, a făcut totul, dar care tot e gata să râdă de sine însuşi.” THE INDEPENDENT
Jerome K. Jerome
Published September 15, 2015
Ali Smith
Published September 15, 2015
Claudia Piñeiro
Published September 15, 2015
Patricia Melo
Published September 15, 2015
Tom Rob Smith
Published September 15, 2015
În prima ei carte, Ioana Chicet-Macoveiciuc, autoarea unuia dintre cele mai iubite bloguri româneşti despre creşterea copiilor, www.PrinţesaUrbană.ro, spune povestea adevărată a unei familii fericite. Mii de cititoare împărtăşesc preocupările Ioanei: cum e mai bine să naşti, prin cezariană sau natural, cum trebuie răspuns crizelor de furie ale celor mici, cum să-i aperi de necazuri şi să le laşi libertatea de care au nevoie, care e cea mai bună hrană, ce e de făcut când responsabilităţile par să te copleşească? Nonficţiune narativă, O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă răspunde acestor întrebări şi multor altora nu prin reţete universal valabile, ci prin experienţa personală a unei mame care-şi iubeşte copiii mai presus de orice altceva, care ştie să zâmbească şi să te facă să zâmbeşti. Uneori, printre lacrimi. O carte ca o îmbrăţişare – şi cine nu are nevoie de o îmbrăţişare? „Când m-am apucat de citit cartea Ioanei, prima mea reacție a fost: ce bine ar fi fost să fi găsit de citit așa ceva atunci când abia născusem, cât de mult m-ar fi ajutat să-mi cresc copiii și să fiu bine cu mine! Căci este un loc unde găsești tot ce ai nevoie, atât ca femeie, cât și ca mamă: scris bun și plin de umor și autoironie, sfaturi date fără condescendență, ci cu empatie, experiențe extrem de personale și confesiuni. Nu este doar o carte de parenting, ci un compendiu de viață.“ Petronela Rotar
Ioana Chicet-Macoveiciuc
Published September 7, 2015
Kristina Ohlsson
Published September 7, 2015
Cees Nooteboom
Published September 7, 2015
Alessandro Baricco
Published September 5, 2015
Christa Wolf
Published September 4, 2015
Ismail Kadare
Published September 4, 2015
Published September 4, 2015
Gabriel Osmonde
Published September 4, 2015
Lydia Davis
Într-o ascunzătoare sub podea, o fetiţă de 10 ani se ghemuieşte aşteptând să înceteze împuşcăturile de deasupra. Tatăl şi fratele ei mor, iar ea supravieţuieşte şi acestei răzbunări sălbatice de după război, doar ca să moştenească o misiune întunecată. Peste ani, într-un bar oarecare, o femeie aproape bătrână ajunge să stea faţă în faţă cu ucigaşul tatălui şi fratelui ei. * “În aceste puţine pagini e conţinut un portret complet al fiinţei umane, al esenţei noastre, iar efectul este uluitor.” - The Guardian Alessandro Baricco (n. Torino,1958) a studiat filozofia și pianul și și a început cariera de scriitor publicând două volume de eseuri despre muzică și articole pentru La Repubblica și La Stampa. În 1991 i a fost publicat primul roman, Castele de mânie, pentru care a primit Premio Campiello si Prix Médicis Etranger (1995). În 1993 a întemeiat o școală de creative writing numită Scuola Holden, după personajul lui Salinger. În același an, romanul Ocean Mare a fost recompensat cu Premiul Viareggio. Romanele Mătase și Fără sânge l au consacrat ca fiind unul dintre cei mai traduși scriitori italieni contemporani, ajungând pe primele locuri în topurile de bestsellers din Italia și Franța. La editura Univers i-au mai apărut romanele City şi Ocean Mare; în curs de apariție: Castele de mânie și O poveste.
Alessandro Baricco
Published September 2, 2015
Published September 2, 2015
Published July 21, 2015
Splendoarea vieţii, roman premiat şi tradus în peste douăzeci de limbi, suplineşte o lacună mult regretată în biografia şi opera lui Kafka: treizeci şi patru de scrisori şi douăzeci de caiete de notiţe confiscate de Gestapo de la Dora Diamant în 1933, în timpul unei percheziţii. Scrierile atunci dispărute sunt căutate în continuare, dar nu au ieşit la lumină nici până azi. Michael Kumpfmüller, specialist în Kafka, dar şi excelent scriitor de ficţiune, reuşeşte să imagineze, cu o incredibilă varietate de amănunte bine documentate şi într un stil întru totul demn de personajul său principal, povestea care, probabil, e cuprinsă în textele confiscate de Gestapo.
Michael Kumpfmüller
Published July 21, 2015
Satiră a unei lumi a muncii care uniformizează şi depersonalizează oamenii, Sindromul capului care cade îl are în prim-plan pe un mărunt angajat care refuză să-şi piardă identitatea. Confruntarea lui cu uriaşul mecanism – unde ierarhiile sunt stricte, iar criza justifică totul – dă naştere unor situaţii deopotrivă absurde şi comice.
Published July 21, 2015
Căţei pierduţi şi oameni singuri este o poveste de dragoste în care şi oamenii şi câinii primesc o a doua şansă în viaţă. Rachel, o londoneză sofisticată, dar cu o viaţă neîmplinită, primeşte o moştenire bizară de la o mătuşă excentrică: o casă victoriană plină de secrete şi un adăpost pentru câini părăsiţi. În jurul casei şi al adăpostului gravitează o comunitate de oameni care au, poate, la fel de multă nevoie de ajutor ca şi căţeii. Mătuşa Dot ştia cum să le găsească tuturor perechea, oare se va descurca şi Rachel? Şi oare va găsi şi ea ceva ce nici nu ştia că îi lipseşte?
Lucy Dillon
Published July 21, 2015
Reluând firul de unde îl lăsase primul volum, Drumul spre Ierusalim, Cavalerul templier, al doilea roman din trilogia lui Jan Guillou, spune povestea lui Arn şi a Ceciliei, siliţi, ca penitenţă pentru dragostea lor, să trăiască departe unul de altul, el luptând în Ţara Sfântă împotriva sarazinilor, iar ea claustrată într-o mănăstire de maici din Goţia, deloc străină de nesfârşitele războaie ale bărbaţilor. Istoria iubirii lor se împleteşte cu istoria mare, a ciocnirii între civilizaţiile creştină şi musulmană, a luptelor pentru locurile sfinte şi pentru coroane regale, în care eroii întâlnesc personaje istorice reale precum Saladin, Odo de Saint-Amand, Knut Eriksson sau Richard Inimă de Leu, iar toate acestea le pun mereu la încercare convingerea că destinul îi va readuce împreună.
Jan Guillou
Published July 21, 2015
„Romanul începe în forţă – şi apoi se dezlănţuie cu adevărat. Nu-mi amintesc când am citit ultima dată un roman cu o asemenea intensitate narativă; o relatare necruţătoare a unui an catastrofal, violent, comic şi sumbru totodată, aducător de profunde schimbări în viaţa unei familii americane disfuncţionale. De-a dreptul uimitor.“ Salman Rushdie
A.M. HOMES
Published July 21, 2015
„Maresi este povestea dramatică, scrisă cu multă îndemânare și fantezie, a unei lumi matriarhale izolate pe o insulă, un refugiu pentru fetele care au reușit să scape din comunități conservatoare și opresive. În această carte plină de un suspans feroce, memorabilă, cu acțiunea situată într un trecut nedeterminat, există multe analogii cu femeile și fetele din societățile moderne: cunoașterea îi oferă lui Maresi, personajul principal, puterea de a schimba lumea.“ Juriul Finlandia Junior Prize 2014
Maria Turtschaninoff
Published July 20, 2015
Biografia este o distopie transparentă care îmbină în mod fericit eleganţa stilului cu o cunoaştere aprofundată a naturii umane şi cu un umor cu totul special. Nu suntem şi noi condiţionaţi, în mare măsură, de proiectele pe care ni le au schiţat părinţii în copilărie? Nu ne dorim, uneori, să ia altcineva în locul nostru hotărârile importante? Şi dacă ar fi chiar aşa? Şi dacă autorul propriilor noastre biografii ar fi un scriitor veleitar oarecare, unul leneş şi prost dispus, nu tocmai o forţă divină? Dacă, în lipsa unui corector bun, în vieţile noastre s ar strecura greşeli catastrofale?
Didier Desbrugères
464 pagini În al cincilea roman al ciclului „Cronicile Vampirilor“, vampirului Lestat, eroul rătăcitor, monstrul viclean, i se oferă, în sfârșit, șansa mântuirii. Purtat de misteriosul Memnoch, care pretinde a fi Diavolul însuși, Lestat trebuie să treacă proba Purgatoriului și, mistuit de pasiuni lumești, să alegă între bine și rău, viață și moarte, creație și distrugere.
Anne Rice
Castelul Escal Vigor şi insula din jurul lui, Smaragdis, sunt scena pe care se construieşte utopia tânărului nobil Henry de Kehlmark. Dorinţa acestuia de a trăi conform naturii sale se loveşte de prejudecăţile unei întregi comunităţi care, deşi nu se dă înapoi de la propriile i excese, nu poate accepta dragostea dintre doi bărbaţi.
Georges Eekhoud
“[Ocean mare este] o carte al cărei limbaj rarefiat şi liric şi ale cărei episoade enigmatice culminează într-o poveste de iubire şi răzbunare. Această poveste a unei obsesii este o meditaţie despre mare – ademenitoare la suprafaţă şi fascinantă în adâncuri, cu puterea de a vindeca sau a distruge. Oglindind fluxul şi refluxul oceanului, personajele lui Baricco se completează unul pe celălalt. În Franţa secolului al XIX-lea, şase oameni se adună, fiecare din motivele lui, la un hotel pe malul mării – un hotel locuit numai de patru copii fantomatici.” Publishers Weekly
Alessandro Baricco
270 pagini. Lola Laforet se mărită cu bărbatul visurilor ei și devine pe neașteptate chef de restaurant și proprietar al Hotelului Riviera. Viața ei pare să fie perfectă. Dar într-o zi soțul ei dispare fără urmă. După șase luni, Jack Ferrar, un american care locuiește pe iachtul lui, ajunge în orașul-port unde trăiește Lola, care își dă seama că până atunci nu cunoscuse niciodată adevărata dragoste. Un roman în care plăcerile culinare, senzualitatea dusă până la limite, pasiunea toridă se amestecă într-o acțiune plină de suspans, iar Elizabeth Adler își transportă cititorul într-unul dintre cele mai romantice locuri din lume.
Elizabeth Adler
500 pagini. Volumul Despre dragoste şi alte întâmplări are, în cele 500 de pagini ale sale, poveşti de dragoste pentru toate gusturile. Găsiţi aici iubiri pasionale, aducătoare de moarte, ca în „Carmen” a lui Prosper Merimée, iubiri de basm, ca în „Tăietorul de bambus şi prinţesa lumii”, o minunată poveste japoneză, iubiri ilicite în „Doamna cu căţelul” a lui Cehov, amoruri maladive ieşite de sub pana lui Edgar Allan Poe, iubirea ca teorie în „Despre dragoste” a lui Stendhal, iubirea în înalta societate, cum a fost ea descrisă de Henry James, dar şi de Turgheniev, dulci jocuri de amor în „Decameronul”, iubirea de la începutul lumii, ca în „Jurnalul lui Adam şi al Evei” de Mark Twain şi o serie întreagă de scrisori, dintre care unele sunt rodul ficţiunii, altele reale.
Published July 7, 2015
Cele zece povestiri din volumul de debut al lui Alberto Mussa amestecă – într o manieră care va deveni o marcă a scriitorului – evenimentele istorice, mitologia şi ficţiunea, plimbându l pe cititor din zorii omenirii până în contemporaneitate şi din Europa până în Africa şi Brazilia şi oferindu i tabloul fantastic şi uneori crud creat de întâlnirea dintre aceste culturi.
ALBERTO MUSSA
Cumperi un abonament care îți dă dreptul sa cumperi trei cărți pe lună. Vei primi pe e-mail trei cupoane pe care le introduci după ce ai ales carțile pe care le vrei.
Streamland
Cumperi un abonament care îți dă dreptul sa cumperi două cărți pe lună. Vei primi pe e-mail două cupoane pe care le introduci după ce ai ales carțile pe care le vrei.
Streamland
Tot ce vedem verde în jurul nostru este tehnologie. Dar tehnologie vie! Este tehnologia creată de Dumnezeu, încă de la începuturile lumii: „Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeață: iarbă, cu sămânță într-însa, după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămânță în sine, după fel, pe pământ!” Și așa a fost.” (Facerea 1, 11) Nimic nu se compară cu inteligența conținută în lucrurile vii care populează Pământul. Iar între acestea plantele stârnesc nu numai admirație, dar și emoție estetică. Sunt și minunate ca alcătuire, sunt și splendide sub aspect vizual. Dar mai imporant poate decât acestea, sunt pline de forță tămăduitoare! Cum a gândit Dumnezeu casă pentru om – făptura Lui multiubită… I-a dat totul pe mână, inclusiv libertatea, dar i-a pus în alcătuire și un alt dar important: mintea scormonitoare, curiozitatea de a descifra tainele naturii. Acest lucru l-a condus pe om în cele mai profunde cotloane ale creației, a înțeles cum și de ce Domnul a făcut cutare lucru, de ce legile acționează într-un anume fel și de ce nu pot fi schimbate fără consecințe fatale (vezi poluarea și efectele sale dramatice în schimbările climaterice, dar și multe alte exemple). Ei bine, toată această uzină verde a plantelor și-a descoperit secretele în timp, iar călugării sunt printre cei mai atenți observatori ai universului vegetal. De aceea, ei sunt cei care au inventariat, explicat, clasat și experimentat numeroase leacuri pentru toate tipurile de afecțiuni. Unele au succes, altele mai puțin. Însă principiul vindecării pornind de la bazele naturale, de la ordinea firii create cu inteligență, migală și drgoste, rămâne. Haideți să-i descoperim secretele, așa cum ni le livrează, după secole de observație și analiză, monahii Răsăritului!
Published May 18, 2015
<p> <span style=" font-size: 10pt">Adam Creed este întemeietorul programului „Free to Write”, o serie de cursuri de creaţie literară predate în închisori. Experienţa sa de lucru cu deţinuţii şi cu ofiţerii de eliberare condiţionată l-a inspirat în elaborarea unei serii de romane poliţiste din care primul volum este <strong style="box-sizing: border-box; margin: 0px; padding: 0px; border: 0px; font-family: inherit; font-style: inherit; font-variant: inherit; line-height: inherit; vertical-align: baseline;">Justiţiarii</strong>. Adam Creed conduce în prezent catedra de Creative Writing la Universitatea John Moores din Liverpool.</span></p> <p> <span style=" font-size: 10pt"> Un bărbat care a fost acuzat de pedofilie, dar nu a fost niciodată condamnat, este asasinat cu o cruzime inimaginabilă în apartamentul său din Londra, în care nu se vede nici o urmă de intrare prin efracţie. La puţin timp după aceea, un altul este torturat şi lăsat în viaţă doar pentru a trăi o vreme cu teroarea că va suferi din nou aceleaşi chinuri. Pentru a investiga aceste crime, detectivul inspector Will Wagstaffe trebuie să se întoarcă în trecut şi să se confrunte cu propriii săi demoni: oare va reuşi să-i învingă?</span></p>
Adam Creed
<p> Claudia Piñeiro (n. 1960, Buenos Aires), scriitoare şi scenaristă, a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale pentru opera ei literară şi jurnalistică. Văduvele de joi seara, filmul după romanul cu acelaşi nume al Claudiei Piñeiro, a fost lansat în 2009 cu o audienţă record. Tirajul cărţii a depăşit 200.000 de exemplare, iar drepturile de traducere au fost vândute în paisprezece ţări.<tt style="box-sizing: border-box; margin: 0px; padding: 0px; border: 0px; font-family: inherit; line-height: 18px; vertical-align: baseline; color: rgb(119, 119, 119);"> </tt><br /> <strong style="box-sizing: border-box; margin: 0px; padding: 0px; border: 0px; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; line-height: 18px; vertical-align: baseline; color: rgb(119, 119, 119);"><strong style="box-sizing: border-box; margin: 0px; padding: 0px; border: 0px; font-family: inherit; font-style: inherit; font-variant: inherit; line-height: inherit; vertical-align: baseline;"><strong style="box-sizing: border-box; margin: 0px; padding: 0px; border: 0px; font-family: inherit; font-style: inherit; font-variant: inherit; line-height: inherit; vertical-align: baseline;">Câteva familii prietene locuiesc la periferia metropolei Buenos Aires, într-un cartier select şi închis, unde se intră numai pe baza cartelei magnetice de identificare. Case impunătoare cu piscine, iarbă verde, tufişuri tăiate perfect şi straturi de flori întreţinute de peisagişti: pare imaginea unei lumi ideale, strălucitoare ca în reclame. Dar este doar o iluzie, pentru că şi în această lume perfectă se insinuează tragedia, abuzul şi disperarea, iar criza economică face ravagii şi schimbă destine. <span style="box-sizing: border-box; margin: 0px; padding: 0px; border: 0px; font-family: inherit; font-style: inherit; font-variant: inherit; font-weight: inherit; line-height: inherit; vertical-align: baseline;">Văduvele de joi seara,</span> “o analiză nemiloasă a unui microcosmos social aflat într-un proces de decadenţă accelerat” (José Saramago)este un roman captivant ca o partidă de şah, în care fiecare mutare a unei piese precipită finalul.</strong></strong></strong></p>
Claudia Pineiro
<p> Pentru a scăpa de plictiseala care începe sa-i bântuie pe ea şi pe iubitul ei, Cathrin iniţiaza un joc erotic primejdios: cu pretextul ca vor sa-şi cumpere o locuinţa, vizitează case şi apartamente, în care, ascunzându-se de ochii agenţilor imobiliari, reînvie pasiunea primilor ani. Totul pare să se rezolve, dar dispariţia lui Cathrin dă totul peste cap, calmul luând înfaţişarea unui thriller ce te ţine cu sufletul la gură.</p>
LARS SAABYE CHRISTENSEN
Revistă de cultură religioasă
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie. </p> <p> În 1943, soţia lui Boris Vian, Michelle, s-a îmbolnăvit şi a trebuit să sufere o intervenţie chirurgicală. Ca s-o amuze pe Michelle în timpul convalescenţei, Boris Vian scrie „Conte de fées à l’usage de moyennes personnes” (Poveste de adormit oamenii obişnuiţi) şi o ilustrează cu desene făcute de el însuşi. Împreună cu trei nuvele – „Pompierii”, „Pensionarul” şi „Amintirea” – textul acestei „poveşti” constituie un volum pe care fanii lui Boris Vian vor fi încântaţi să-l citească.</p>
Boris Vian
<p> <span lang="FR" style="font-size: 11pt">„Ecarisajul pentru toți” este una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Vian, în care umorul negru, absurdul și jocurile de cuvinte amintesc teatrul lui Eugene Ionesco. Cât despre „Cronicile romanțate”, acestea fac parte dintr o categorie de texte aparte scrise de Vian și apărute inițial în publicații periodice precum săptămânalul La Rue: colorate, incisive, ciudate sau sobre, Cronicile sunt un dublu portret, al epocii lui Vian și al preocupărilor autorului: viața mondenă, jazz ul, automobilele, literatura, stilul de viață american.</span></p>
Boris Vian
<p> Christa Wolf e născută (în 1929) în Polonia aflată sub dominația naziștilor. A debutat cu „Der geteilte Himmel” în 1963 și au urmat apoi „Cautare pentru Christa T.”, „Model de copilărie”, „Casandra”, „Accident”, „Medeea”. Temele centrale ale cărților de ficțiune (nazismul, problema umanității, comunismul, condiția femeii, cunoașterea de sine și memoria) se păstrează și în textele non-ficționale: autobiografia „Ce rămâne” și colecția de eseuri „Despărțirea de fantome”. </p> <p> „În ciuda numeroaselor elemente ficționale pe care le cuprinde, latura cea mai puternică a „Orașului îngerilor” este cea autobiografică. În 1992-1993, Christa Wolf a petrecut nouă luni în Los Angeles la invitația Centrului Literar Getty. În detaliate notații de jurnal, scriitoarea documentează și prelucrează experiența americană. În acest context, cititorul este martor al felului cum apar societatea și modul de viață americane privite prin ochii unei scriitoare est germane imediat după căderea Cortinei de Fier” (Iulia Dondorici)</p>
CHRISTA WOLF
<p> Shalom Auslander s-a născut în 1970 în apropiere de New York, în orăşelul Monsey. A primit o educaţie religioasă (iudaică) strictă. A rămas marcat şi la maturitate de atmosfera sufocantă în care a crescut, după cum o atestă şi cărţile lui: un volum de proză scurtă, „Beware of God”, publicat în 2006, un volum de memorialistică, „Foreskin’s Lament”, publicat în 2007, şi romanul „Hope: A Tragedy”, publicat în 2012, pentru care a primit premiul Jewish Quarterly Wingate.</p> <p> Sol Kugel e unul dintre noi: părăseşte agitaţia din New York cu speranţa că, la aer curat, băieţelul lui se va întrema după o boală ciudată, bătrâna lui mamă îşi va sfârşi zilele în pace, iar lui îi va veni inspiraţia pentru opera la care lucrează dintotdeauna: epitaful perfect. Dar aerul curat aduce miros de fum, iar în pod găseşte ceva: o paporniţă uitată. Sau o baborniţă? Măcar dacă ar fi avut un câine, unul mare, un doberman. Sau un pistol. Fie şi unul mic, de damă. Are doar, drept apărare, un umor cum numai un autor ca Shalom Auslander i ar fi putut dărui: devastator!</p>
Shalom Auslander
<p> Jorge Amado (1912–2001), scriitor brazilian, a debutat la vârsta de optsprezece ani cu romanul „Țara carnavalului”. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără „Căpitanii nisipurilor”, „Dona Flor și cei doi soți ai ei” (publicat în 1966 și adaptat pentru marele ecran), „Păstorii nopții” (1964). Opera sa a fost tradusă în peste cincizeci de țări, iar scriitorul a făcut parte din Academia de Litere Braziliană din 1961 până în anul morții sale.</p> <p> Îndurerat de ocuparea mult iubitului său Paris de către germani în al Doilea Război Mondial, poetul brazilian Antonio Bruno moare, lăsând vacant un loc în Academia de Litere. Pentru a împiedica ocuparea acestuia de către şeful poliţiei politice din Rio, aliat al naziştilor, doi academicieni pun la cale tot felul de manevre prin care să influenţeze votul celorlalţi. Caricaturala înfăţişare a dedesubturilor elitei intelectuale din Brazilia este întreruptă în carte de episoade galante din trecutul lui Bruno, cel care îşi închinase poezia şi viaţa iubirii.</p>
Jorge Amado
<p> În 2011, Andrei Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire” (2001), „Cele 20000 de femei din viața unui bărbat” (2004), „Lucrarea iubirii” (2006) și „Alternaștere” (2011), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul și subversivitatea scriiturii, cât și prin misterul identității autorului. Câștigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995, „Testamentul francez” (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucură de un mare succes de public și de critică pentru cărțile apărute sub numele său.</p> <p> Un călător mânat de ultima sa speranţă descoperă un oraş fantomă într un deşert din Australia Occidentală, o misterioasă fundaţie în care totul îşi schimbă sensul: dorinţele, amintirile, temerile, nevoia oamenilor de a iubi şi de a fi iubiţi. Fundaţia aceasta, despre care călătorul va descoperi că are filiale pe toată planeta, este pe cale să revoluţioneze lumea. Dar totul depinde de inventarea unui nou limbaj care să poată descrie Alternaşterea.</p>
Gabriel Osmonde
<p> Jorge Amado (1912–2001), scriitor brazilian, a debutat la vârsta de optsprezece ani cu romanul „Țara carnavalului”. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără „Căpitanii nisipurilor”, „Dona Flor și cei doi soți ai ei” (publicat în 1966 și adaptat pentru marele ecran), „Păstorii nopții” (1964). Opera sa a fost tradusă în peste cincizeci de țări, iar scriitorul a făcut parte din Academia de Litere Braziliană din 1961 până în anul morții sale.</p> <p> În „Morţile lui Quincas Berro Dagua şi Bătrânii marinari” sau „Căpitanul de cursă lungă”, Jorge Amado oferă o adevărată mostră de magie literară, rescriind, de a lungul unor pagini memorabile prin dureroasele adevăruri umane conţinute, destine sau, alteori, pur şi simplu frânturi de existenţă într un fel care l apropie de maeştrii prozei latino americane de secol XX, dar îi şi fixează identitatea inconfundabilă.</p>
Jorge Amado
<p> Alfred Jarry (1873-1907) a fost dramaturg, poet, romancier, critic de artă, desenator, gravor şi bicyclist. A revoluţionat teatrul francez prin piesa „Ubu rege”, a cărei premieră, în 1896, a stârnit un uriaş scandal. Printre romanele sale se numără bijuterii ale literaturii erotice, precum „Messalina” sau „Suprabărbatul”. A inventat şi teoretizat, în „Faptele şi opiniile doctorului Faustroll”, patafizica („ştiinţa soluţiilor imaginare”). Mişcarea suprarealistă l-a considerat un predecesor, Andre Gide l-a lăsat să se strecoare ca personaj în „Falsificatorii de bani”, iar traducători ca Romulus Vulpescu sau Luca Piţu l-au tălmăcit, până acum, în română.</p> <p> „Zile şi nopţi” îşi are rădăcinile în experienţa de soldat a lui Jarry însuşi. Conflictul dintre o inteligenţă aleasă şi abrutizanta disciplină militară, absurdul şi grotescul cazărmilor şi al spitalelor militare se îmbină aici cu evocarea fratelui absent – un adevărat dublu al eroului -, pasiunea pentru heraldică sau deliciile unui dezmăţ haşişin. Satira, de care nu scapă nici lumea militară, nici cea intelectual-artistică, se lasă atenuată de lirism şi jocuri de limbaj. Iar într-unul dintre capitole îşi face apariţia chiar şi conceptul de patafizică.</p>
ALFRED JARRY
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Într-o localitate din Franța al cărei primar este rudă cu Berurier se petrece un fenomen misterios: natalitatea tinde spre zero. San-Antonio află din presă că același lucru se întâmplă într-o localitate de la periferia Londrei, Swell the Children. Mai mult, au loc doua crime care par a nu avea nici un mobil. Când San-Antonio este închis și judecat de un tribunal fantomatic pentru o crima închipuită, Beru îi pune la cale evadarea, iar aventurile nu se termină aici: de fapt, de abia încep.</p>
SAN-ANTONIO
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Doctorul Beru e adeptul unor tratamente moștenite din familie: varză cu cârnați împotriva ulcerului, vizită la bordel împotriva senilității și, mai ales, râs pe săturate pentru o viața sănătoasa. Între timp, comisarul San-Antonio are o durere în spate care i se trage, pe de o parte, de la un cuțit cam infect, pe de altă parte, de la indiferența lui, de o rară fervoare, pentru capetele seci care-l agasează. Dar, cum ultima e un recunoscut remediu natural pentru ura și protejează bila, somnul și sentimentul de superioritate, are șanse mari să-i treacă.</p>
SAN-ANTONIO
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Daca încă nu ați aflat la ce folosește o linie de metrou care nu duce nicăieri, dacă sunteți curioși să știți de ce unii oameni își devorează soacrele în ziua nunții lor de argint și în ce constă deosebirea fundamentalaă dintre englezi și francezi, e timpul sa călătoriți pe insula Miserupe din Arhipelagul Mitocanilor. Împreună cu San-Antonio și Berurier, aflați de data asta în înalta societate a miniștrilor și a siniștrilor, a unui vraci și a unei regine de dimensiuni apocaliptice care l face pe Enormul să pară un bărbat subțire.</p>
SAN-ANTONIO
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> De data asta, San-Antonio e cât pe ce să fondeze o nouă religie, după ce tocmai a descoperit hiba cea mare a religiilor existente: Paradisul promis e cam perimat. Cu o renovare serioasă, ar deveni din nou ațâțător și irezistibil, credincioșii s-ar buluci, ar fi bătaie pe rezervări. De asta ar avea nevoie religia pentru o revitalizare serioasă: de un Paradis cu tot confortul, ca un hotel de cinci stele, unde îngerii, în loc sa lălăie acompaniați de harpe și lăute, s-ar ocupa eficient și discret de room-service.</p>
SAN-ANTONIO
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Fiți pe pace, nici San-Antonio nu auzise înainte de noua lui misiune. Cu atât mai puțin fidelul său Berurier, totuși un fin cunoscător al atâtor lucruri, precum soiurile franceze de brânză ți deloc elegantele lovituri pugilistice, împărțite cu mărinimie, și unele, și celelalte, băștinașilor (khalaabagii, pe numele lor). Imaginea Enormității Sale Beru călare pe cămilă, străbătând deșertul, îl va face de rușine pe Don Quijote. Ținta le este palatul emirului Obolan, care nu-i ascunde numai pe cei doi agenți francezi care trebuie eliberați, ci și un ațâțător harem, în care, după cum lesne puteți bănui, glorioșii salvatori vor fi ispitiți să dea iama.</p>
SAN-ANTONIO
Published October 5, 2014
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Când într-o comună de lângă Lyon dispare fără urmă un băiețel, Berurier ajunge învățător la școala de loaze, iar San-Antonio pe urmele unor interlopi care se țin de partuze. Nu după mult timp, totul se accelerează, crimele se înmulțesc, iar în jurul fermecătorului comisar începe să danseze sarabanda răposaților.</p>
SAN-ANTONIO
<p> Clemens J. Setz (n. 1982, Graz) este poet, romancier, dramaturg și traducator, autor al romanelor „Söhne und Planeten” (2007; Fii și planete), „Die Frequenzen” (2009; Frecvențe), „Indigo” (2012). A fost distins cu Premiul Ernst Willner (2008), Premiul pentru literatură al orașului Bremen (2010), Premiul Târgului de Carte de la Leipzig pentru „Dragostea în vremea Copilului din Mahlstadt”, iar cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi, inclusiv în arabă.</p> <p> O tânără care își pune prietenul s-o încuie într-o cușcă în propria ei bucătărie; un bărbat locuind singur pe o planetă îndepartată dintr-o galaxie necunoscută; un scriitor încărunțit, într-un pat cu gratii, devenit piesa principală a arhivei propriei sale opere postume; și mai e și Lilly, care, „după o zi lungă și grea la birou, a constatat ca i-au crescut aripi pe omoplați: niște excrescențe de piele roz murdar, cu un aspect vulnerabil, care i dădeau mâncărimi ca acelea ale înțepăturilor de țânțar“. Sunt doar câteva dintre personajele stranii ale acestui volum de proză scurtă al tânărului scriitor austriac Clemens J. Setz.</p>
CLEMENS J. SETZ
<p> Născut în decembrie 1918, la doar un an de la Revoluția Bolșevică, Alexandr Soljenițîn este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ruși ai secolului trecut. În anii '60 i-au apărut „O zi din viața lui Ivan Denisovici” și „Casa Matrionei”. În 1968 sunt publicate „Primul cerc” și „Pavilionul canceroșilor”, roman pentru care i se acordă Premiul Nobel doi ani mai târziu. Din cauza opresiunii comuniste își pierde dreptul de semnătură și este exilat în Occident, unde continuă să scrie. În 1973 publică „Arhipelagul Gulag” și apoi „Două secole împreună”. </p> <p> „Casa Matrionei”, una dintre cele mai frumoase și mai emoționante proze ale lui Soljenițîn, este povestea unui profesor de matematică exilat în propria patrie, care pornește în căutarea Rusiei profunde, idealizate, acea Rusie încă patrunsă de fiorul creștin pe care regimul stalinist n-a reușit să-l înăbușe. În „Incident la gara din Kocetovka”, adjunctul unui șef de gară dintr-o localitate uitată de lume, care a îmbrățișat cu entuziasm și candoare cauza comunista, este nevoit sa hotărască soarta unui om și cade pradă scepticismului, rușinii și îndoielilor.</p>
ALEXANDR SOLJENIŢÎN
<p> Javier Marias (n. 1951, Madrid) este considerat drept un „Proust postmodern” al literaturii spaniole. Carțile lui au fost traduse în mai mult de cincizeci de țări și vândute în aproape cinci milioane de exemplare în lume, cele mai cunoscute fiind romanele „Inimă atât de albă”, „Bărbatul sentimental”, „Romanul Oxfordului”, „Mâine în bătălie să te gândești la mine”.</p> <p> Enigmatice, adesea eliptice, cu personaje dintre cele mai ciudate, de la naratorul-fantomă din povestirea care dă titlul volumului până la asasinul din „Binoclul spart” sau viitoarea actriță de filme porno din „Mai puține scrupule”, cele douăsprezece povestiri cu finaluri neașteptate sunt incursiuni în niște destine sfărâmate sau deraiate de pasiuni bruște, de orbire, de nefericire sau depresie, istorisite de un narator care pare a sta în afara orbitelor acestor existențe.</p>
Javier Marias
<p> Javier Marias (n. 1951, Madrid) este considerat drept un „Proust postmodern” al literaturii spaniole. Carțile lui au fost traduse în mai mult de cincizeci de țări și vândute în aproape cinci milioane de exemplare în lume, cele mai cunoscute fiind romanele „Inimă atât de albă”, „Bărbatul sentimental”, „Romanul Oxfordului”, „Mâine în bătălie să te gândești la mine”.</p> <p> Într-un tren care duce la Veneția, un bărbat își privește tovarășii de compartiment, un ciudat triunghi format din doi bărbați și o femeie, cu o curiozitate care pare a anticipa faptul că destinele acestora se vor intersecta cu al său. Frumoasa femeie adormită, va deveni obsesia protagonistului, unul dintre bărbați va muri, celălalt își va recăpăta libertatea. Viața de artist a naratorului, trăită în hoteluri luxoase, o viață de repetiții și de concerte, îi conferă o detașare fantomatică de evenimentele povestite, în care el însuși are un rol principal dramatic.</p>
Javier Marias
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Mai mult viu decât mort, comisarul San-Antonio asistă la propria-înmormântare. Apoi, mai mult cu umor decât cu îndârjire, bântuie Parisul în căutarea celor care l-au ucis un pic, temporar. Semi-asasinii nu se lăsa ușor prinși, până când fac greșeala s-o supere pe mama semi-victimei. Și gata, soarta lor e pecetluită: nu te iei de mama lui San-Antonio și speri să scapi basma curată! E o bătrânică prea simpatică. San-Antonio e convins că ea e mai înger decât dolofanii ăia mici, pictați cu aripioare prin biserici.</p>
SAN-ANTONIO
<p> În 2011, Andrei Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire” (2001), „Cele 20000 de femei din viața unui bărbat” (2004), „Lucrarea iubirii” (2006) și „Alternaștere” (2011), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul și subversivitatea scriiturii, cât și prin misterul identității autorului. Câștigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995, „Testamentul francez” (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucură de un mare succes de public și de critică pentru cărțile apărute sub numele său.</p> <p> Protagonistul, un marginal caustic, ne poartă prin lumea falsului umanism, a corectitudinii politice, a învățământului decăzut, a psihiatriei, a scriitorilor (un capitol ne înfățișează, satiric, figuri marcante ale literaturii franceze de astăzi, cu nume nu îndestul schimbate cât să nu poată fi recunoscute) sau a pornografiei. Mizantropia personajului principal alternează cu o puternică iubire de semeni, pe care vrea sa-i salveze deschizându-le ochii spre frumusețe.</p>
Gabriel Osmonde
<p> Christian Gailly s-a născut în 1943 la Paris şi a murit în 2013, în acelaşi oraş. Înainte de a deveni scriitor, a fost saxofonist de jazz şi, pentru o vreme, psihanalist. A publicat primul roman la 44 de ani şi de atunci a continuat să scrie într-un ritm constant. Două dintre romanele lui au fost ecranizate: „L’Incident” şi „O seară la club” (primul de către Alain Resnais, al doilea de către Jean Achache). „O seară la club” a obţinut prestigiosul Prix du Livre Inter în 2002, iar alta dintre cărţile lui, „Nuage rouge”, premiul France Culture în 2000.</p> <p> Simon Nardis e salvat. Nu mai bea, nu mai ia droguri, nu se mai aruncă în legături pasagere cu femei, nu mai cântă jazz. E sănătos, are o viaţă echilibrată, o soţie iubitoare, o situaţie respectabilă ca inginer specialist în încălzirea halelor industriale. Şi e mort pe dinăuntru. Dar, într-o seară, la un club, într-un mic oraş la marginea mării, se aşază în faţa unui pian. Cu un pahar în mână. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. Trenurile pleacă din gară, unul după altul, spre casa unde îl aşteaptă soţia răbdătoare şi un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai puţin unul, trenul pasiunii, al recăderii în păcat, al renaşterii.</p>
CHRISTIAN GAILLY
<p> Frederic Dard a scris numeroase romane populare și cărți pentru copii pentru a-și întreține familia. La zece ani după debutul său ca scriitor, a devenit celebru datorită seriei de romane polițiste semnate cu pseudonimul San-Antonio, care-l au ca protagonist pe comisarul San-Antonio, simpaticul narator-personaj secondat în aventurile lui de uriașul Berurier. Pentru că voia un pseudonim cu rezonanță americană, Dard și l-a ales închizând ochii și punând stiloul la întâmplare pe harta Statelor Unite – exact peste numele orașul San Antonio din Texas.</p> <p> Cea mai teribilă cură de slăbire din istoria omenirii! 60 de kilograme în mai puțin de-o lună! Rețetă garantată de comisarul San-Antonio, și dacă nici în el n-aveți încredere... Berurier, subordonatul lui, e gata să-și doneze slănina Patriei recunoscătoare, care are o nevoie disperată de ea. Nevasta lui Berurier își face și ea datoria, acceptă cu grație elefantină să joace un rol de primadonă după ce e răpită cu brutalitate din brațele amantului și aruncată în brațele Istoriei.</p>
SAN-ANTONIO
<p> Originar dintr-o familie de evrei emigrată din Basarabia, Moacyr Scliar (1937-2011) a început să se impună ca o voce distincta în literatura braziliană odată cu publicarea celui de-al doilea volum de povestiri, „Carnavalul animalelor” (1978). Cele mai cunoscute dintre romanele sale („Centaurul din gradină”, „Max și felinele”, „Femeia care a scris Biblia”, „Ciudatul popor al lui Rafael Mendes”) au fost traduse în unsprezece limbi străine.</p> <p> Istoria unui băiat evreu silit să-și părăsească țara și să fugă în Brazilia din pricina nazismului în ascensiune din Germania, „Max și felinele” poate fi citit la fel de bine ca un roman realist și ca o alegorie. Atunci când vasul pe care s-a îmbarcat naufragiază, iar băiatul reușește să scape pe o barcă de salvare, împreună cu un jaguar înfometat, nu ne putem imagina cum sfârșitul poveștii poate fi unul în care Max, în sfârșit, s-a împăcat cu felinele sale.</p>
MOACYR SCLIAR
Published October 5, 2014
<p> Susținător al literaturii de avangardă, Ricardo Guiraldes (1886-1927) a înființat în 1924 revista literară Proa, împreună cu scriitorii Brandan Caraffa, Jorge Luis Borges și Pablo Rojas Paz. Stilul povestirilor lui Guiraldes, lipsit de înflorituri și de redundanță și la fel de puternic precum personajele pe care le descrie, amintește uneori de cel al prozei lui Borges. Datorită acestor povestiri și a romanului său „Don Segundo Sobra”, Ricardo Guiraldes este considerat printre cei mai importanți scriitori argentinieni din prima jumatate a secolului al XX-lea.</p>
RICARDO GÜIRALDES
<p> Marie-Jeanne Urech s-a născut în Lausanne în 1976. A debutat cu un volum de nuvele, „Forfotă în aer”, în 2003. Au urmat romanele „Sala de așteptare”, „Sindromul capului care cade” (tradus în germana și în italiană), „Accesorii pentru paradis”, care a primit Prix Bibliomedia 2010, mai multe volume de povestiri. În 2013, romanul său „Valeții de noapte” a fost distins cu premiul Rambert.</p> <p> În „Accesorii pentru paradis”, Marie-Jeanne Urech se amuză deconstruind realitatea pentru a o recrea într o maniera personală, fantastă, amintind de universul kafkian, de scriitura lui Boris Vian și de obiectele plutitoare din tablourile lui Magritte.</p>
MARIE-JEANNE URECH
<p> Născut în decembrie 1918, la doar un an de la Revoluția Bolșevică, Alexandr Soljenițîn este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ruși ai secolului trecut. În anii '60 i-au apărut „O zi din viața lui Ivan Denisovici” și „Casa Matrionei”. În 1968 sunt publicate „Primul cerc” și „Pavilionul canceroșilor”, roman pentru care i se acordă Premiul Nobel doi ani mai târziu. Din cauza opresiunii comuniste își pierde dreptul de semnătură și este exilat în Occident, unde continuă să scrie. În 1973 publică „Arhipelagul Gulag” și apoi „Două secole împreună”. </p> <p> „Primul cerc” se desfășoară în patru zile, din 24 până în 28 decembrie 1949. Romanul lui Soljenițîn aduce la lumină cercurile din infernul închisorilor comuniste. În primul sunt închiși prizonierii politici, mai cu seamă savanți și ingineri, minți strălucite sunt puse la lucru în slujba unui regim nedrept, care încearcă să le înfrângă spiritele și să le înrobească sufletele. Soljenițîn evocă viața deținuților, a familiilor acestora, supuse presiunilor și umilințelor, descrie lumea obscură a poliției secrete și drama unui tânăr diplomat rus care va încerca să înfrunte sistemul.</p>
ALEXANDR SOLJENIŢÎN
<p> Născut în decembrie 1918, la doar un an de la Revoluția Bolșevică, Alexandr Soljenițîn este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ruși ai secolului trecut. În anii '60 i-au apărut „O zi din viața lui Ivan Denisovici” și „Casa Matrionei”. În 1968 sunt publicate „Primul cerc” și „Pavilionul canceroșilor”, roman pentru care i se acordă Premiul Nobel doi ani mai târziu. Din cauza opresiunii comuniste își pierde dreptul de semnătură și este exilat în Occident, unde continuă să scrie. În 1973 publică „Arhipelagul Gulag” și apoi „Două secole împreună”. </p> <p> „Primul cerc” se desfășoară în patru zile, din 24 până în 28 decembrie 1949. Romanul lui Soljenițîn aduce la lumină cercurile din infernul închisorilor comuniste. În primul sunt închiși prizonierii politici, mai cu seamă savanți și ingineri, minți strălucite sunt puse la lucru în slujba unui regim nedrept, care încearcă să le înfrângă spiritele și să le înrobească sufletele. Soljenițîn evocă viața deținuților, a familiilor acestora, supuse presiunilor și umilințelor, descrie lumea obscură a poliției secrete și drama unui tânăr diplomat rus care va încerca să înfrunte sistemul.</p>
ALEXANDR SOLJENIŢÎN
<p> Benito Perez Galdos (1843-1920) este considerat un celebru reprezentant spaniol al romanului realist din secolul al XIX lea. În Spania este unul dintre cei mai iubiți romancieri, iar în 1897 a devenit membru al Academiei Regale Spaniole. Printre cele mai cunoscute romane ale sale sunt „Episoadele naționale”, o serie de patruzeci și șase de romane evocând cele mai importante evenimente din istoria Spaniei dintre 1808 și 1868, „Fortunata și Jacinta”, „Dona Perfecta”.</p> <p> Pablo, un tânăr orb din naștere, crede ca frumusețea este întotdeauna expresia bunătății și a virtuții. Se simte fericit când este însoțit în plimbările sale de Marianela, o tânără orfană, plăpândă și diformă, căreia cei din jur îi repetă neîncetat că nu e bună de nimic. În localitate sosește un medic care îl opereaza pe Pablo pentru a-i reda vederea. Verișoara tânărului, frumoasa Florentina, vine să fie alături de Pablo în timpul convalescenței. Tânărul se vindecă și, aidoma oamenilor care ies din peștera lui Platon, poate vedea „realitatea”. Marianela nu dorește ca Pablo să-i vadă chipul. Se teme.</p>
BENITO PÉREZ GALDÓS
<p> Născută în 1969, în Tana, o localitate din nordul Norvegiei, Orstavik s-a mutat la Oslo când avea 16 ani. La 25 de ani, publică primul roman, „Tăietura”, dar succesul a venit odată cu publicarea volumului „Iubire”. Ajunge astfel pe locul 6 în lista celor mai bune cărți norvegiene ale ultimului sfert de secol. A urmat apoi o carieră prolifică, publicând și alte romane la fel de apreciate. Printre ele se află „Timpul necesar” (2000), „Săptămâna 43” (2002), „Pastorul” (2004) – obținând Premiul pentru literatură Klassekampen și Premiul Brage.</p> <p> „Iubire” e o carte despre dragoste, despre singurătate și despre evadarea din realitate prin forța imaginației: copilul își iubește mama, mama tânjește după iubirea iluzorie a unui bărbat străin. Suspansul se cladește pagină cu pagină în întunericul nopții norvegiene, care va fi o noapte fără sfârșit pentru unul dintre cei doi.</p>
HANNE ØRSTAVIK
<p> Kristina Ohlsson s-a născut în 1979 Suedia. A debutat în 2009, cu un roman, „Nedoriți”, care a obținut un succes neașteptat, fiind tradus în 23 de țări. Acesta este primul dintr-o serie polițistă, care îi are ca protagoniști pe Fredrika Bergman și Alex Recht, următoarele două fiind „Margareta sălbatică” și „Dispăruți”, publicate în 2010 și, respectiv, 2011. Acestora le-au urmat „Ostatic” (2012) și „Stelele lui David” (2013).</p> <p> Atunci când o fetiță dispare dintr-un tren aglomerat fără ca nimeni să observe, poliția din Stockholm se confruntă cu un caz în care nici principalul suspect, nici motivele nu sunt cele care par evidente la prima vedere. Lucrurile iau o întorsătură dramatică odată cu găsirea cadavrului fetiței, care are scris pe frunte cuvântul „nedorită”.</p>
Kristina Ohlsson
<p> Sissel-Jo Gazan este una dintre cele mai cunoscute scriitoare de thrillere din Danemarca. S-a născut în 1973 și a absolvit Facultatea de Biologie din Copenhaga. În timpul studiilor de masterat, Sissel-Jo Gazan decide transformarea tezei de dizertație într-un roman - „Pana de dinozaur”, care i-a adus rapid recunoașterea internațională. Anterioare „Penei de dinozaur”, Gazan a mai scris „Când te sărut în august” (1995), „Ce trebuie să știți despre Ludmila” (2003), „Spune da – ce știu preoții despre dragoste” (2006).</p> <p> Cercetătoarea Anna Bella Nor, specialistă în paleobiologie, se pregătește să-și susțină teza de doctorat. Când coordonatorul dizertației ei, profesorul Lars Helland, este găsit mort, lumea universitară este zguduită. Inspectorul-șef Søren Marhauge trebuie să investigheze această crimă cu totul neobișnuită. Dar totul devine și mai enigmatic atunci când este descoperită o a doua crimă, iar singura legatură între cele două pare să fie Anna Bella.</p>
SISSEL-JO GAZON
<p> Scriitorul în cinstea căruia cititorii din întreaga lume sărbătoresc, pe 16 iunie, Bloomsday este unul dintre revoluționarii literaturii secolului al XX-lea. Prozator, poet, dar și dramaturg, James Joyce a devenit un simbol al Dublinului (orașul unde s-a născut pe 2 februarie 1882) și al modernismului european. Deși a încercat încă din 1904 să publice o formă incipientă a ceea ce va deveni apoi „Portret al artisului în tinerețe”, manuscrisul i-a fost refuzat, debutând în 1907 cu un volum de poezii, „Chamber Music”. În 1920 pleacă la Paris, iar doi ani mai târziu, chiar de ziua sa de naștere, este publicat „Ulise”, roman acuzat în epocă de obscenitate și ulterior interzis și ars. </p> <p> Biografie, poem, schiță narativă, „Giacomo Joyce” conține portretul unei frumoase doamne implicate într-o afacere amoroasă. În „Epifanii” sunt prinse în cuvinte inspirațiile de moment ale scriitorului, difuzate apoi în toate cărțile sale. Ironia și jocul dublu al limbajului sunt instrumente vechi ale lui Joyce, „Pisica și diavolul” fiind o cursă în care diavolul cade, dar și o critică a societății anilor '30. </p>
JAMES JOYCE
<p> Jostein Gaarder este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori norvegieni, care și-a cucerit publicul internațional cu „Lumea Sofiei”. S-a născut în Oslo, în 1952, a debutat cu „Diagnosticul și alte nuvele” și a continuat să scrie proză scurtă, romane și literatură pentru copii: „Misterul cărților de joc”, „Misterul de Crăciun”, „Fata cu portocale”, „Castelul din Pirinei” sunt doar câteva dintre ele.</p>
JOSTEIN GAARDER
<p> Scriitorul în cinstea căruia cititorii din întreaga lume sărbătoresc, pe 16 iunie, Bloomsday este unul dintre revoluționarii literaturii secolului al XX-lea. Prozator, poet, dar și dramaturg, James Joyce a devenit un simbol al Dublinului (orașul unde s-a născut pe 2 februarie 1882) și al modernismului european. Deși a încercat încă din 1904 să publice o formă incipientă a ceea ce va deveni apoi „Portret al artisului în tinerețe”, manuscrisul i-a fost refuzat, debutând în 1907 cu un volum de poezii, „Chamber Music”. În 1920 pleacă la Paris, iar doi ani mai târziu, chiar de ziua sa de naștere, este publicat „Ulise”, roman acuzat în epocă de obscenitate și ulterior interzis și ars. </p> <p> „Exilați” este singura piesă scrisă de Joyce, unde își face manifestă, prin regulile speciei, predilecția pentru măștile puse fiecărui personaj. Citită ca o trecere în ordine cronologică de la „Portret al artistului în tinerețe” la „Ulise”, piesa conține mărci clare ale obsesiilor scriitorului și urme vizibile ale experienței omului James Joyce. Relațiile de dragoste, parentale sau de prietenie sunt cele care dezechilibrează personajele, exilul temporar în Italia fiind doar o altă formă a înstrăinării din Irlanda natală.</p>
JAMES JOYCE
<p> Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul „Philip și ceilalți”. Un alt roman, „Ritualuri”, a fost cartea care l-a consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu Pegasus Prize. „Următoarea poveste”, „Ziua Morților”, „Paradisul pierdut”, „Vulpile vin noaptea” i-au adus un renume excepțional lui Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel.</p> <p> Devenit un clasic al literaturii neerlandeze, „Philip și ceilalți” este romanul inițiatic al călătoriei unui tânăr care pornește în căutarea unei fete sau a unei povești, într-o lume în care realul și oniricul se întrepătrund până la confuzie.</p>
Cees Nooteboom
<p> Originar dintr-o familie de evrei emigrată din Basarabia, Moacyr Scliar (1937-2011) a început să se impună ca o voce distincta în literatura braziliană odată cu publicarea celui de-al doilea volum de povestiri, „Carnavalul animalelor” (1978). Cele mai cunoscute dintre romanele sale („Centaurul din gradină”, „Max și felinele”, „Femeia care a scris Biblia”, „Ciudatul popor al lui Rafael Mendes”) au fost traduse în unsprezece limbi străine.</p> <p> Joel și banda de băieți de pe strada lui poartă un război imaginar împotriva naziștilor; fratele lui, Nathan, cântă dumnezeiește la vioară și poate zbura deasupra cartierului; un alt copil înghite o pulbere insecticidă și se transformă într-un gândac uriaș. Cele mai realiste și mai banale scene și dialoguri se combină cu stranietatea și fantezia în realismul magic, într-o revoltă constantă împotriva „tiraniei normalității”.</p>
MOACYR SCLIAR
<p> Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul „Philip și ceilalți”. Un alt roman, „Ritualuri”, a fost cartea care l-a consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu Pegasus Prize. „Următoarea poveste”, „Ziua Morților”, „Paradisul pierdut”, „Vulpile vin noaptea” i-au adus un renume excepțional lui Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel.</p> <p> Inni Wintrop, un personaj straniu, de o luciditate dureroasă, este legatura între Arnold Taads și Philip Taads, tată și fiu, înstrăinați unul de altul, dar pe care îi unește aceeași soartă. „Ritualuri” este o poveste enigmatică despre destinul a trei bărbați: o carte a cuvintelor și a ritualurilor atât de necesare omului, acest „mamifer trist, care se piaptănă”.</p>
Cees Nooteboom
<p> Raimundo Carrero s-a născut în 1947 în Brazilia. Și-a publicat primul roman, „A historia de Bernarda Soledade: a tigre do Sertao”, în 1975. A primit numeroase premii pentru cărțile sale: Revelacao do Ano, Premio Oswald de Andrade, pentru cartea „Greutatea umbrei”; premiul pentru cel mai bun romancier al anului din partea Asociației Criticilor de Artă din Sao Paulo și premiul Machado de Assis acordat de Biblioteca Nacional pentru cartea „Somos pedras que se consomem” (1995). </p> <p> „Povestea din „Greutatea umbrei” conține note de ascetism biblic: nu întâmplător, puținele personaje principale – Abel, Sara, Judas – au nume biblice. Intriga, construită ca un triunghi – ce nu se poate numi amoros chiar dacă adună pasiuni primitive – este legată mai degrabă de soarta despre care vorbesc tragediile grecești, decât de sentimentele umane dramatice, sfâșietoare, pe care le aduce în scenă”. Marcos Santarrita </p>
RAIMUNDO CARRERO
<p> Javier Marias (n. 1951, Madrid) este considerat drept un „Proust postmodern” al literaturii spaniole. Carțile lui au fost traduse în mai mult de cincizeci de țări și vândute în aproape cinci milioane de exemplare în lume, cele mai cunoscute fiind romanele „Inimă atât de albă”, „Bărbatul sentimental”, „Romanul Oxfordului”, „Mâine în bătălie să te gândești la mine”.</p> <p> „Fața întunecată a timpului” este, după expresia autorului, „un fals roman“, care are ca pretext o relatare despre efectele ficțiunii – apariția volumului „Romanul Oxfordului” și impactul său neverosimil, uneori comic, alteori straniu, asupra lumii universitarilor din Oxford, lumea descrisă în carte.</p>
Javier Marias
<p> Alberto Mussa s-a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri „Elegbara”, urmat de romanele „O trono da rainha Jinga” (Tronul reginei Jinga – 1999) și „Enigma lui Qaf” (publicat în 2004, i-a adus autorului său traducerea în engleză, franceză și în alte câteva limbi straine, precum și premiile „Casa de las Americas“ și Premiul Criticilor de Arta din Sao Paulo). „Mișcarea pendulară” (2011) a obținut Premiul Machado de Assis pentru cel mai bun roman.</p> <p> „Mișcarea pendulară”, sau „istoria universală a adulterului“, este o incursiune amețitoare în povești de dragoste în care intervine trădarea, figurată ca deplasare/pendulare a unuia dintre parteneri spre un al treilea din afara perechii. Ecourile borgesiene sunt evidente, cum de altfel și mărturisește, ludic, Alberto Mussa, ca un semn făcut cu ochiul către cititor.</p>
Alberto Mussa
<p> Javier Marias (n. 1951, Madrid) este considerat drept un „Proust postmodern” al literaturii spaniole. Carțile lui au fost traduse în mai mult de cincizeci de țări și vândute în aproape cinci milioane de exemplare în lume, cele mai cunoscute fiind romanele „Inimă atât de albă”, „Bărbatul sentimental”, „Romanul Oxfordului”, „Mâine în bătălie să te gândești la mine”.</p> <p> Cel mai cunoscut roman al lui Javier Marias: o întâlnire de dragoste ratată, moartea misterioasă a unei femei chiar în brațele naratorului, fără un motiv aparent și pe neașteptate, căutarea unui sens al acestei enigme se desfașoară pe parcursul a peste trei sute de pagini năucitoare, pline de suspans și de imprevizibil, într-o carte în care, la fiecare rând, cititorul simte forța uriașă a destinului.</p>
Javier Marias
Published October 4, 2014
<p> Jostein Gaarder este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori norvegieni, care și-a cucerit publicul internațional cu „Lumea Sofiei”. S-a născut în Oslo, în 1952, a debutat cu „Diagnosticul și alte nuvele” și a continuat să scrie proză scurtă, romane și literatură pentru copii: „Misterul cărților de joc”, „Misterul de Crăciun”, „Fata cu portocale”, „Castelul din Pirinei” sunt doar câteva dintre ele.</p> <p> „Cine ești tu?”, „De unde vine lumea?” sunt întrebările pe care Sofie le găsește în cutia de scrisori și la care va căuta răspunsuri de-a lungul cursurilor de filosofie oferite de enigmaticul profesor Albert. Misterele nu vor înceta sa apară, întrebările vor fi din ce în ce mai greu de descifrat, iar identitățile se vor pierde în jocul constant dintre realitate și ficțiune.</p>
JOSTEIN GAARDER
<p> Scriitor belgian de limbă franceză, Andre Baillon (1875-1932) a început studii de inginerie pe care nu le-a terminat niciodată. După ce și-a cheltuit în mod necugetat partea de moștenire care-i revenise și după o tentativă de sinucidere, a locuit o vreme cu fratele său în Bruxelles, după care a întâlnit-o pe Marie Vandenberghe, o fostă prostituată flamandă care-i va deveni soție. Andre Baillon a scris mai multe romane, dintre care cele mai cunoscute sunt „Histoire d’une Marie” (Povestea unei Marii), „En sabots” (În saboți), „Un homme si simple” (Un om atât de simplu).</p> <p> În „Deliruri. Viața este cotidiană”, cititorul va descoperi cu surprindere discursul nebuniei, o istorie cu copii plecați de acasă, dezastrul pe care îl poate provoca un ghiveci cu flori lăsat pe stradă sau un personaj căruia îi apare un mic soare în ochiul stâng.</p>
ANDRÉ BAILLON
<p> Raimundo Carrero s-a născut în 1947 în Brazilia. Și-a publicat primul roman, „A historia de Bernarda Soledade: a tigre do Sertao”, în 1975. A primit numeroase premii pentru cărțile sale: Revelacao do Ano, Premio Oswald de Andrade, pentru cartea „Greutatea umbrei”; premiul pentru cel mai bun romancier al anului din partea Asociației Criticilor de Artă din Sao Paulo și premiul Machado de Assis acordat de Biblioteca Nacional pentru cartea „Somos pedras que se consomem” (1995). </p> <p> Tânăra Camila, protagonista romanului, îl întâlnește pe Leonardo, cântareț la saxofon și pastor al unei secte numite Soldații Patriei lui Hristos, și intră în jocul imoral al acestuia, pretinzând că a fost răpită și cerând ca părinții ei să plătească o răscumpărare. Lucrurile devin din ce în ce mai stranii atunci când povestea se desface în fire narative care implică mai multe personaje feminine enigmatice.</p>
RAIMUNDO CARRERO
<p> Alberto Mussa s-a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri „Elegbara”, urmat de romanele „O trono da rainha Jinga” (Tronul reginei Jinga – 1999) și „Enigma lui Qaf” (publicat în 2004, i-a adus autorului său traducerea în engleză, franceză și în alte câteva limbi straine, precum și premiile „Casa de las Americas“ și Premiul Criticilor de Artă din Sao Paulo). „Mișcarea pendulară” (2011) a obținut Premiul Machado de Assis pentru cel mai bun roman.</p> <p> „Enigma lui Qaf” este o poveste alegorică despre originea limbajului și a civilizației. În centrul ei evoluează figura poetului al-Ghatash. Poetul străbate deșertul, luptându-se cu fiarele sălbatice, cu dușmanii din triburile rivale și cu puterea farmecelor, în căutarea unei femei pe care o iubește, dar pe care nu a văzut-o niciodată.</p>
Alberto Mussa
<p> Julian Fuks s-a născut în 1981 în Sao Paulo, Brazilia. A publicat cărțile: „Fragmentos de Alberto”, „Ulisses”, „Carolina e eu” (povestiri, 2004), „Historias de cegueira e literatura – Borges, Joao Cabral, Joyce” (2007 – Premiul Jabuti și Premiul Portugal Telecom) și romanul „Procura do romance” (2011). </p> <p> În „Istorii despre literatură și orbire”, o carte dificil de clasificat, în care se contopesc eseul, ficțiunea și biografia, Julian Fuks evocă figurile a trei mari scriitori ai secolului al XX-lea care și-au pierdut vederea: Jorge Luis Borges, Joao Cabral și James Joyce.</p>
JULIÁN FUKS
<p> Născută în Quebec în 1952, Monique Proulx a scris mai multe romane distinse cu premii literare („Sexul stelelor”, „Bărbat invizibil la fereastră”, „Inima este un mușchi involuntar”), nuvele („Aurorele montreale”), mai multe piese de teatru și scenarii de film. „Bărbat invizibil la fereastră” a inspirat filmul „Amintiri intime”, regizat în 1999 de Jean Beaudin. Romanul „Ținutul sălbatic” a fost distins cu Prix litteraire du Gouverneur General în 2008.</p> <p> Lila Szach, păstrătoarea unui secret care o apasă de zeci de ani, este cea mai veche locuitoare unui paradis verde amenințat de prădători umani. Claire se inspiră din viața celorlalți pentru a scrie scenarii de film și se neliniștește văzând cum ultimul ei scenariu face o irupție primejdioasă în realitate; tânăra Violette încearcă să-și vindece prin scris rănile invizibile; iar băiețelul Jeremie, în urma morții clinice, a căpătat însușirea de a avea fulgurante viziuni ale viitorului și percepții inexplicabile.</p>
MONIQUE PROULX
<p> Raimundo Carrero s-a născut în 1947 în Brazilia. Și-a publicat primul roman, „A historia de Bernarda Soledade: a tigre do Sertao”, în 1975. A primit numeroase premii pentru cărțile sale: Revelacao do Ano, Premio Oswald de Andrade, pentru cartea „Greutatea umbrei”; premiul pentru cel mai bun romancier al anului din partea Asociației Criticilor de Artă din Sao Paulo și premiul Machado de Assis acordat de Biblioteca Nacional pentru cartea „Somos pedras que se consomem” (1995). </p> <p> O carte în care totul se face cu o pasiune și o lăcomie care ating nebunia: dragostea, lupta pentru stăpânirea pământului, prinderea cailor sălbatici... Totul în jurul celor trei femei de la ferma Puchinana: mama Gabriela și fiicele ei, Ines cea frumoasă și obraznică și mai ales teribilă Bernarda, în armura ei de piele, îmblânzind caii și bărbații.</p>
RAIMUNDO CARRERO
<p> Scriitor belgian de limbă franceză, Andre Baillon (1875-1932) a început studii de inginerie pe care nu le-a terminat niciodată. După ce și-a cheltuit în mod necugetat partea de moștenire care-i revenise și după o tentativă de sinucidere, a locuit o vreme cu fratele său în Bruxelles, după care a întâlnit-o pe Marie Vandenberghe, o fostă prostituată flamandă care-i va deveni soție. Andre Baillon a scris mai multe romane, dintre care cele mai cunoscute sunt „Histoire d’une Marie” (Povestea unei Marii), „En sabots” (În saboți), „Un homme si simple” (Un om atât de simplu).</p> <p> „În saboți” e un roman de siestă ce descrie lumea rurală în care „un domn de la oraș” se refugiază. Anecdote, portrete pitorești, conflicte mocnite, toate într-un amestec de umor și autoironie. Pentru efecte de relaxare imediată, se recomandă la lectură un pahar de bere rece. Belgia va fi la câteva pagini distanță.</p>
ANDRÉ BAILLON
<p> Urs Faes s-a născut în Aarau, Elveția, în 1947. A studiat istorie, filosofie și etnologie, iar în 1978 și-a obținut doctoratul la Universitatea din Zurich. A debutat cu un volum de poezie și a scris mai multe romane, printre care „Ombra”, „Liebesarchiv” (Arhiva dragostei), „Sommerwende” (Miezul verii), „Und Ruth” (?i Ruth) – acesta din urmă distins cu Schiller Prize.</p> <p> Andreas Luscher este un psiholog care încearcă să păstreze o distanță profesionistă față de pacienții săi. Dar când destinul i-o aduce în cale pe Meret, fosta lui iubire din tinerețe, bărbatul descoperă cât de fragile și imperfecte sunt cuvintele atunci când încearcă să refacă o legătură pierdută, acum mai puternică decât a fost vreodată.</p>
Urs Faes
<p> Născut în Mercedes, în 1867, Payro și-a publicat primele articole într-un ziar pe care l-a înființat el însuși. Abia apoi s-a mutat în Buenos Aires, unde a scris pentru La Nacion. Cel mai cunoscut roman al lui este „Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira”. A scris și povestiri, dar și romane istorice: „El falso Inca”, „El capitan Vergara” și „El mar dulce”.</p> <p> Juan Moreira este un personaj literar creat de scriitorul argentinian Eduardo Gutierrez în 1880: un gaucho care, ajuns în afara legii, devine tâlhar și asasin sângeros. Roberto Payro se folosește de acest personaj pentru a-și caracteriza și a defini cât mai exact propriul protagonist, pe Gomez Herrera. Herrera este în esență un picaro, ce urcă treptele ierarhiei social-politice călcând în picioare tot ce i-ar putea sta în cale. În felul acesta ajunge, dintr-un umil funcționăraș la primăria din satul lui, un politician important în capitală și apoi ministru plenipotențiar într-o țară europeană.</p>
ROBERTO J. PAYRÓ
Published October 3, 2014
<p> Guillou (n. 1944) își începe în 1966 cariera de jurnalist și în 1971 pe cea de romancier, obținând numeroase premii naționale și internaționale. După ce, în 1981, publică romanul autobiografic „Răul”, devenit rapid un best-seller, Jan Guillou continuă o serie de romane de spionaj avându-l ca erou pe Carl Hamilton, un James Bond suedez. Apetența pentru literatură de cursă lungă e dovedită și de „Trilogia Cruciadelor”, povestea cavalerului templier Arn Magnusson, tradusă în românește la Editura Univers.</p> <p> „Drumul spre Ierusalim”, primul volum al „Trilogiei cruciadelor”, descrie o lume medievală recreată cu artă și dramatism. Tânărul erou al cărții, Arn Magnusson, a fost crescut de călugării cistercieni într-o mănăstire unde a deprins meșteșugul armelor de la fratele Guilbert, un fost cavaler templier. Tânărul Arn comite păcate de neiertat în ochii Bisericii și, pentru a le ispăși, este forțat s-o părăsească pe femeia iubită, să se alăture Ordinului Templierilor și să plece la Ierusalim pentru a lupta în Războiul Sfânt.</p>
JAN GUILLOU
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie.</p> <p> Dupa ce fură inima de aur a unui preot, un asasin ajunge să fie urmărit de polițiști pe acoperișuri și să fie ucis, în joacă, de un copil de șase ani. Lupul Denis, un animal civilizat și vegetarian, se transformă în om și are accese de ferocitate inexplicabile. O mașinărie se îndrăgostește de o fată și îi recită versuri de dragoste. </p>
Boris Vian
<p> Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul „Philip și ceilalți”. Un alt roman, „Ritualuri”, a fost cartea care l-a consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu Pegasus Prize. „Următoarea poveste”, „Ziua Morților”, „Paradisul pierdut”, „Vulpile vin noaptea” i-au adus un renume excepțional lui Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel.</p> <p> Naratorul din „Următoarea poveste” se trezește într-o dimineață, în mod inexplicabil, într-o cameră de hotel din Lisabona care i se pare familiară: este aceeași încăpere în care se aflase cu douăzeci de ani în urmă, pentru o aventură cu iubita lui de atunci. Călătoria aceasta este de fapt o plonjare în apele întunecate ale inconștientului: poate că Nooteboom ne sugerează, în ultimele pagini ale cărții sale, că întreaga poveste acoperă ultimele câteva secunde din viața personajului său.</p>
Cees Nooteboom
<p> Jostein Gaarder este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori norvegieni, care și-a cucerit publicul internațional cu „Lumea Sofiei”. S-a născut în Oslo, în 1952, a debutat cu „Diagnosticul și alte nuvele” și a continuat să scrie proză scurtă, romane și literatură pentru copii: „Misterul cărților de joc”, „Misterul de Crăciun”, „Fata cu portocale”, „Castelul din Pirinei” sunt doar câteva dintre ele.</p> <p> Lumea este plină de întrebari pentru Hans Thomas, un băiat de doisprezece ani care pleacă împreună cu tatăl lui la Atena, în căutarea mamei sale „rătăcite în lumea modei”. Un personaj enigmatic îi dăruiește pe drum o lupă, apoi băiatul primește o carte minusculă în care citește o poveste având similitudini bizare cu detalii din propria-i viață.</p>
JOSTEIN GAARDER
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie.</p> <p> „Smulgătorul de inimi” este una dintre cărțile cele mai puternice și mai teribile despre dragostea maternă. Romanul desfășoară în fața ochilor cititorului povestea iubirii unei mame față de copiii ei, o dragoste auto-devoratoare, sacrificială și posesivă, redată într-un registru uneori suprarealist, alteori oniric, de cele mai multe ori însă cu accentele unei realități halucinant de adevărate.</p>
Boris Vian
<p> Jorge Amado (1912–2001), scriitor brazilian, a debutat la vârsta de optsprezece ani cu romanul „Țara carnavalului”. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără „Căpitanii nisipurilor”, „Dona Flor și cei doi soți ai ei” (publicat în 1966 și adaptat pentru marele ecran), „Păstorii nopții” (1964). Opera sa a fost tradusă în peste cincizeci de țări, iar scriitorul a făcut parte din Academia de Litere Braziliană din 1961 până în anul morții sale.</p> <p> „Prăvălia de miracole” alternează între prezentul anului 1968, când se sărbătorește centenarul lui Archanjo (antropolog autodidact și autor al unor cărți despre obiceiurile populației metise din Bahia), și evocarea iubirilor pasionale, ritualurilor religioase, prieteniilor, luptelor fizice cu poliția și intelectuale cu rasiștii vremii, care au alcătuit viața acestui personaj fabulos, el însuși mulatru, pentru care farmecul și esența Braziliei constau în metisaj.</p>
Jorge Amado
<p> Jostein Gaarder este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori norvegieni, care și-a cucerit publicul internațional cu „Lumea Sofiei”. S-a născut în Oslo, în 1952, a debutat cu „Diagnosticul și alte nuvele” și a continuat să scrie proză scurtă, romane și literatură pentru copii: „Misterul cărților de joc”, „Misterul de Crăciun”, „Fata cu portocale”, „Castelul din Pirinei” sunt doar câteva dintre ele.</p> <p> Condamnată la o boală incurabilă, Cecilie își petrece poate ultima sa seară de Crăciun în cameră, așteptând ca sărbătoarea să fie pregătită de cei din casă. Îngerul Ariel o inițiază pe Cecilie în realitatea situată dincolo de simțurile ei imediate. După lungile discuții despre natura reală a universului și rosturile existenței pe pământ, moartea nu-i mai apare fetiței bolnave ca un final inevitabil, ci doar ca o experienîă alternativă a vieții.</p>
JOSTEIN GAARDER
<p> Născută în Rio de Janeiro în 1970, Adriana Lisboa a făcut studii de muzică și literatură. În 1991 și-a publicat primul roman, „Os fios da memoria” (Firele memoriei), iar în 2001, „Simfonie în alb” a primit prestigiosul premiu pentru literatură Jose Saramago. Au urmat mai multe romane („Rakushisha”, „Azul-Corvo”, „Hanoi”), care i-au adus Adrianei Lisboa o reputație consolidată cu fiecare titlu publicat.</p> <p> Când o fostă cântareață de jazz scrie o „Simfonie în alb”, rezultatul nu poate fi decât o improvizație literară foarte bine dirijată. În simfonia scrisă de Adriana Lisboa se amestecă drame, clipe de fericire și voluptate, secrete neîmpărtășite, adevăruri refuzate, părinți, soți, amanți și copii, modulate toate de un suspans bine dozat și de lirismul specific literaturii sud-americane.</p>
Adriana Lisboa
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie. </p> <p> „Iarba roșie” este înainte de orice o plonjare în subconștient. În ceea ce-l privește pe Senatorul Dupont, el își încheie cu bine căutările, reușind să facă rost de un uapitic, o ființă micuță care-l va face fericit pentru tot restul vieții. Faptul că Senatorul Dupont este un câine înzestrat cu darul vorbirii și e singurul ce pare a fi atins starea de beatitudine, stare ce seamănă izbitor de mult cu prostrația, este încă una dintre ironiile amare ale acestui autor la care invenția verbală și amestecul regnurilor nu sunt niciodată gratuite, iar farsa și lirismul merg mână în mână în subminarea romanului realist.</p>
Boris Vian
<p> Alberto Mussa s-a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri „Elegbara”, urmat de romanele „O trono da rainha Jinga” (Tronul reginei Jinga – 1999) și „Enigma lui Qaf” (publicat în 2004, i-a adus autorului său traducerea în engleză, franceză și în alte câteva limbi straine, precum și premiile „Casa de las Americas“ și Premiul Criticilor de Artă din Sao Paulo). „Mișcarea pendulară” (2011) a obținut Premiul Machado de Assis pentru cel mai bun roman.</p> <p> La Casa Schimburilor, bordel care se dă drept respectată clinică medicală, este asasinat secretarul președintelui Braziliei. Se începe o investigație, dar lucrurile iau o întorsatura neobișnuită. Fortunata, prostituata în compania căreia se află bărbatul înainte de a fi ucis, dispare, este înlocuită de fratele ei vitreg, se descoperă că șeful casei de toleranță este obsedat de fanteziile sexuale feminine, iar inspectorul se lasă prins în propriile dorințe erotice. </p>
Alberto Mussa
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie.</p> <p> Pe fondul celui de-al doilea Război Mondial, lumea a luat-o razna, dar toate personajele se luptă pentru a salva aparențele. Protagoniștii sunt dintre cei mai ciudați, iar acțiunile lor în acord cu lumea în răspăr. Pescari de timbre, sculptori de pietre de morminte, motani-negri-vorbitori-englezi iubitori de băuturi fine sunt reprezentativi pentru stilul lui Boris Vian.</p>
Boris Vian
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie. </p> <p> Este o poveste, scrie autorul, „în întregime adevărată, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul” despre dragostea a două personaje, Colin și Chloe. Frumoasei Chloe, o creatură la fel de frumoasă precum piesa muzicală cu același nume interpretată de Duke Ellington, îi crește în plămân un nufăr uriaș care o sufocă. Apartamentul lui Colin, în care locuiește cuplul, se strâmtează și lucrurile dinăuntru se degradează și se descompun într-un ritm accelerat. Obiectele au o viață proprie și se comportă conform unor legi stranii sau unei logici întâlnite doar în vise. </p>
Boris Vian
<p> Jostein Gaarder este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori norvegieni, care și-a cucerit publicul internațional cu „Lumea Sofiei”. S-a născut în Oslo, în 1952, a debutat cu „Diagnosticul și alte nuvele” și a continuat să scrie proză scurtă, romane și literatură pentru copii: „Misterul cărților de joc”, „Misterul de Crăciun”, „Fata cu portocale”, „Castelul din Pirinei” sunt doar câteva dintre ele.</p> <p> Cu puțin timp înainte de Crăciun, Joakim primește de la un librar un calendar advent, cu 24 de ușițe închise. Așa începe povestea călătoriei în timp până la descoperirea misterului de Crăciun. în fiecare zi a lunii decembrie, pâna în Ajun, baiețelul deschide câte o ușă și găsește câte un desen și o scrisoare, din care reconstituie povestea unei fetițe care, cu ceva timp în urmă plecase într-o călătorie miraculoasă până la peștera din Bethleem, pentru a lua parte la Nașterea lui Iisus. </p>
JOSTEIN GAARDER
<p> Jostein Gaarder este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori norvegieni, care și-a cucerit publicul internațional cu „Lumea Sofiei”. S-a născut în Oslo, în 1952, a debutat cu „Diagnosticul și alte nuvele” și a continuat să scrie proză scurtă, romane și literatură pentru copii: „Misterul cărților de joc”, „Misterul de Crăciun”, „Fata cu portocale”, „Castelul din Pirinei” sunt doar câteva dintre ele.</p> <p> La 15 ani, Georg află că, printr-o scrisoare, tatăl său îi lăsase moștenire o serie de întrebări la care să caute răspunsul și un mister cu totul neobișnuit pe care băiatul va trebui să-l rezolve. Principala întrebare este dacă viața, fiind atât de scurtă, mai merită trăită. Parcurgând până la capăt povestea fetei cu portocale, băiatul va putea să găsească răspunsul și va afla, împreună cu cititorul lui Gaarder, care este condiția necesară și suficientă pentru ca viața să fie cel mai frumos lucru din lume.</p>
JOSTEIN GAARDER
<p> Înzestrat cu o extraordinară imaginație și o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian (1920-1959), inginer prin formație, a avut cele mai diverse profesii și hobby-uri: traducător, saxofonist într-o orchestră de jazz, reparator de mașini vechi, actor de film, cântareț de cabaret, director executiv la Compania Philips, scriitor de romane, nuvele, poeme și piese de teatru. Scriitorul a detestat întotdeauna birocrația și ierarhiile sociale, religiile organizate și armata, orice formă de înregimentare în viața publică sau cea privată; iar textele sale stau mărturie. </p>
Boris Vian